Libertate sau singurătate?
LIFE. Când te trezești dimineața la ce oră vrei, fără să te tragă nimeni de mânecă… pare un vis. Îți bei cafeaua unde vrei — poate într-o cafenea liniștită, poate pe balconul tău, cu muzica preferată în fundal. Nu dai explicații, nu faci compromisuri. Pleci unde vrei, vii când vrei. Te vezi cu prieteni care te privesc cu admirație — îți spun cât de liber ești, cât te invidiază pentru stilul tău de viață… îți zâmbesc, îți dau un pumn în umăr și te laudă că tu „ai scăpat”.
Și-apoi… se întorc acasă la familiile lor. La mesele pline de voci, la mâncarea gătită cu dragoste, la copii care aleargă prin casă, la soții sau soți care întreabă „Cum ți-a fost ziua?”. Iar ție nu-ți mai rămâne decât liniștea. Acea liniște ciudată, tăioasă, care devine grea în stomac.
Te întorci în casa ta, în „libertatea” ta. În patul tău mare, gol. Te așezi singur, fără să te împingă nimeni. Dar nici nu te atinge nimeni.
Cum se numește asta? Libertate… sau singurătate?
E ușor să te păcălești. Să confunzi liniștea cu pacea, lipsa de atașament cu independența, singurătatea cu libertatea.
Dar vine seara. Și odată cu ea vine și golul. Și atunci, pentru o secundă brutal de sinceră, ai vrea să existe cineva care să te aștepte. Cineva căruia să-i spui ce ai trăit azi, ce te-a durut, ce te-a bucurat. Și nu ai cui. N-ai pe nimeni. Doar pereți. Doar o libertate care, de fapt, e o închisoare cu pereți invizibili.
Nu, nu e libertate când n-ai cui să-i spui „Mi-a fost dor de tine.” E doar o minciună pe care o repeți până când ajungi să o crezi.
Și doare. Dar mai tare doare când îți dai seama că ți-ai făcut din durerea asta un stil de viață.
