MAREA MILUIRE – Se livrează prima tranșă de bani către bisericile din Târgu Mureș: peste 720.000 lei din banii orașului
CERE ȘI ȚI SE VA DA. 11 biserici din Târgu Mureș au cerut și vor primi bani din bugetul orașului, sub formă de ajutor nerambursabil. Aceasta este doar prima tranșă de bani, de regulă finanțarea bisericilor făcându-se în patru tranșe/an (anul trecut, bisericilor din Târgu Mureș li s-a livrat din banii orașului suma totală de aproape 540.000 de euro – respectiv 2,5 milioane de lei). Suma totală prevăzută a fi livrată acum, în prag de campanie electorală, este de 720.082 de lei, adică echivalentul a peste 150.000 de euro.
Banii vor fi utilizați, susțin bisericile pentru “întreținere și funcționare”, dar și pentru reparația unei orgi, a unui acoperiș, niscaiva finisaje interioare și, evident, nelipisitele picturi. Bugetul local al municipiului Târgu Mureș cuprinde pentru susținerea financiară a unităților de cult suma de 726.350 lei (HCL 95/2019), bani care vor fi împărțiți aproape în totalitate acum, pentru că urmează și inerentele rectificări bugetare și atunci se vor aproba noi sume din banii orașului care vor fi cheltuite de parohi.
Cine, cât și pentru ce
Să vedem cum se va împărți suma (implicit care-s bisericile nevoiașe) și, mai ales, pentru ce (adică, ce se face cu acest ajutor financiar din bugetul orașului). În primă fază, banii vor merge către 11 biserici (conform experienței în monitorizare a msnews, o parte dintre acestea vor mai primi bani pe parcursul anului):
20.082 de lei: Biserica Penticostală din Valea Rece (pastor Horvath Anton) – pentru întreținere și funcționare.
Câte 45.000 de lei pentru două biserici: Parohia Ortodoxă Română din Dâmbul Pietros (paroh Emil Muntean) – pentru întreținere, funcționare și reparații (neprecizate); Catedrala din cartierul Tudor (paroh Ciprian Citirgă) – pentru întreținere și funcționare.
Câte 50.000 de lei pentru două biserici: Parohia Reformată de pe str.Voinicenilor nr. 47 (paroh Szász Zoltán) – pentru repararea orgii, dar și pentru întreținere și funcționare; Biserica Ortodoxă din cartierul Belvedere (paroh Mircea Nicolae Florea), biserică nouă, cu două hramuri, „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, căreia doar ce i s-a plătit în 18 ianuarie 2019 din banii orașului 60.000 de lei (probabil vreo alocare neplătită de anul trecut), solicitarea de acum fiind pentru „finalizarea lucrărilor de construcţie a acoperişului, a scărilor de acces şi finisaje”.
Câte 90.000 de lei pentru cinci biserici: Biserica Ortodoxă de pe strada Mitropolit Andrei Șaguna nr. 11 (paroh Olimpiu Zăhan) – pentru pictură; Biserica Sfinții Români (paroh Ioan Pintilie) – pentru pictură; Biserica Unitariană din Dâmbu Pietros (paroh Kecskés Csaba) – întreținere, funcționare, reparații; Catedrala din Tudor (paroh Vasile Citirgă) – pentru pictură; Biserica reformată de pe strada Ludușului nr. 3 (paroh Lorincz Istvan) – întreținere, funcționare și reamenajare interioară.
Acoperirea legală
Distribuția banilor din pușculița publică către biserici a fost legalizat în 2001, când politicienii au prevăzut (printr-o ordonanță, iar apoi printr-o hotărâre de Guvern) ca o parte din banii contribuabililor (bugetele publice locale) să meargă către biserici. Cât anume, însă, decide fiecare administrație în parte (prin girul Consiliului Local).
msnews va continua să monitorizeze această Miluire Publică, așa cum a făcut-o și pe parcursul anului trecut (când, am precizat, bisericile din Târgu Mureș au primit din bugetul local aproape 540.000 de euro – respectiv 2,5 milioane de lei).
Cătălin VISCHI