MESERII UITATE – Tîrgu Mureș și fascinanta poveste a lustragiilor din perioada interbelică
COMUNITATE. Centrul arcului Carpatic, Tîrgu Mureș, 1935. Anii nebuni ai interbelicului, încărcați de izul romantic iscat de naivitatea de a crede că tot urâtul se sfârșise odată cu Primul Război Mondial. Orașul era condus de avocatul liberal dr. Emil Dandea (pe lângă statuia căruia treceți în periplurile prin centrul urbei, amplasată în fața Bisericii „Buna Vestire”) și își trăia o aparentă prosperitate economică, cu marile fabrici de bere (Albert Burger), de zahăr, de clei („Mureșul”), de prelucrarea pieilor brute, de mobilă (Syekely & Rety), dar și cu rafinăria de petrol. Se credea că e bine, spuneam.
În fapt, balanța economică a timpului arată altceva. Se exporta mult și ieftin și se importa puțin și scump – în acel an, registrele vămii locale consemnează ieșirea a 4.200 de tone de mărfuri exportate, în valoare de peste 12 milioane lei, și intrarea a 300 de tone de mărfuri importate, în valoare de 37 milioane lei (pentru comparație, bugetul orașului era de 31 de milioane de lei). Dar aparența generală era de prosperitate.
Lustragiii și „locurile de îndeletnicire”
„Cu vorbele la ei” (reclama fiind exclusiv vocală: „Lustru, lustru!”) şi făcând rabat (reducere) clienţilor fideli, lustragiii aveau în caseta de lemn numai cremă de pantofi de cea mai bună calitate – „Luna” şi „Guban” -, perii de toate dimensiunile, piei și pâsle felurite, văcsuitorii-ncălțămintelor domnilor (și chiar ale doamnelor) fiind prezenți pe străzile orașului ca un alt argument al bună-stării locuitorilor.
Numai că-n Tîrgu Mureș, lustragiii nu erau întâlniți oriunde, la fiecare colț de stradă, autoritățile publice stabilind încă de atunci regulamente ce erau respectate cu strictețe. De regulă la începutul primăverii, șefii Comisiunii Interimare a Municipiului Tîrgu Mureș (care în 1935 era condusă de dr. P. Stoina) concesionau locurile unde se puteau desfășura lustragii. Adică, ordine și disciplină!
Mai mult, orașul avea un… „Regulament privitor la lustruitul încălțămintelor pe locurile publice ale municipiului”. De pildă, acest regulament oferea un soi de preemțiune (întâietate) vechilor lustragii, iar locurile rămase libere se completau. Lustragiii care nu făceau parte din lotul veteranilor, „meseriașii cizmari și păpucari fără lucru și alte persoane șomere de sex bărbătesc (n.mea, pe atunci nu exista termenul „discriminare”)” trebuiau să facă o cerere la Primărie.
În fine, să aflăm și unde erau, în urmă cu 83 de ani, locurile „de îndeletnicirea lustruitului ghetelor” în Tîrgu Mureș: „lângă chioșcul (proprietatea municipiului) din fața intrării principale a Stațiunei CFR, orașul de jos”; „pe corpul trotuarului, partea dinspre drum, din Piața Regele Ferdinand, în fața ultimei vitrine a firmei Vamos”; „pe terasamentul din Piața Mărășești, partea dinspre Biserica Romano-catolică”.
Aaa, anunțul era publicat în presa locală a vremii, de unde deducem că în anul 1935, spre deosebire de 2018, citeau ziare până și lustragiii, „meseriașii cizmari, păpucarii fără lucru și alte persoane șomere de sex bărbătesc”.
Cătălin VISCHI
