NOTA DE PLATĂ – Când am crezut c-am scăpat de topit banii pe deszăpezire, fulguiala din aprilie a mai repartizat din pușculița județului încă 416.500 de lei

DESZĂPEZIRE. După ce în această iarnă, deja numită de specialiști ca fiind “cea mai călduroasă din istoria observațiilor meteorologice”, administratorul pușculiței publice a județului Mureș (Consiliul Județean, controlat de Péter Ferenc) a cheltuit pentru deszăpezirea drumurilor județene 7,5 milioane de lei (exact: 7.493.105,13 lei), echivalentul a peste 1,54 milioane de euro, am crezut c-am scăpat.
N-a fost să fie, în aprilie au mai căzut câțiva fulgi și iar s-au alocat niște bani. De această dată, CJ Mureș a dat frățește, sume perfect egale pentru toate cele 7 loturi în care a împărțit drumurile județene: câte 59.500 lei/lot. Adică, s-au mai topit 416.500 lei din pușculița județului, noul contract având o durată de… 3 zile (în perioda 7-9 aprilie 2021). Banii i-au luat cei 3 contractori: Drumuri și Poduri SRL – 238.000 lei (4 loturi: Sâncrai, Miercurea Nirajului, Șăulia și Gănești), Silara Salub SRL – 119.000 lei (2 loturi: Reghin și Gornești) și Felix EM SRL – 59.500 lei (1 lot: Sighișoara).
Să centralizăm: 7.909.605,13 lei pentru deszăpezirea drumurilor județene în sezonul 2020-2021. Adică echivalentul a 1,62 milioane de euro (transformarea s-a făcut cursurile BNR de la data contractelor subsecvente). Dacă nu ninge iar vreo 3-4 fulgi, statistica topirii banilor județului pe serviciul de deszăpezire stă așa:
| AN | SUMA |
| 2016 | 5,1 milioane de lei (exact: 5.125.526,94 lei) |
| 2017 | 7,3 milioane de lei (exact: 7.322.956,54 lei) |
| 2018 | 8,6 milioane de lei (exact: 8.659.863 lei) |
| 2019 | 11,9 milioane de lei (exact: 11.958.793 lei) |
| 2020 | 7,9 milioane de lei (exact: 7.909.605,13 lei) |
În ultimii 5 ani s-au cheltuit pentru deszăpezirea drumurilor județene din Mureș echivalentul a circa 8,7 milioane de euro (la cursul mediu BNR al anului în care au fost efectuate plățile).
Cătălin VISCHI


