Nota la purtare în admiterea la școli: o propunere controversată

EDUCAȚIE. Propunerea de a lua în considerare nota la purtare pentru admiterea la liceu sau facultate este tot mai discutată în contextul creșterii violenței în școli.
În fiecare zi, zece copii devin victime ale agresiunilor pe holurile școlare, iar această situație a determinat un lider sindical să propună o astfel de schimbare. În timp ce unii părinți și elevi salută ideea, directorii școlilor consideră că implementarea ei ar fi dificilă.
În acest context, Ministerul Educației nu a emis încă un punct de vedere oficial. Opiniile sunt împărțite, unii susținând că este o inițiativă corectă, deoarece comportamentul este esențial în procesul educațional, în timp ce alții consideră că evaluarea purtării ar fi subiectivă și dificil de aplicat în mod uniform.
Andreea Bodea, director al Colegiului „I. L. Caragiale” din București: „Înainte de a judeca dacă este o măsură bună sau nu mi se pare imposibil de aplicat în condițiile actuale. Sunt școli sau consilii profesorale care vor scădea nota la purtare cu un punct pentru un fapt și altele care vor scădea două puncte, deci este o discuție mult mai lungă.”




