Noua decizie a Uniunii Europene impune obligativitatea vizei pentru cetățenii din SUA, Canada și Marea Britanie care doresc să intre pe teritoriul României. Această măsură va intra în vigoare în curând
VIZE. Începând din 2024, călătorii care intenționează să viziteze țările membre ale Uniunii Europene vor fi obligați să solicite o viză de călătorie, în conformitate cu noile reguli care vor intra în vigoare la începutul noului an. Ca parte a acestor noi norme privind autorizațiile de călătorie anunțate de Uniunea Europeană prin intermediul Sistemului European de Informare și Autorizare a Călătoriilor (ETIAS), cetățenii din peste 60 de țări, inclusiv Statele Unite, Canada și Marea Britanie, care anterior beneficiau de „scutire de viză”, vor trebui să completeze o cerere online și să plătească o taxă nominală înainte de a călători în una dintre cele 30 de țări europene, conform informațiilor publicate de The Washington Post.
Această autorizație costă 7 euro și poate fi obținută de pe site-ul oficial al ETIAS sau prin intermediul aplicației mobile a acestuia. Ea permite călătorilor să rămână în UE pentru o perioadă de până la 90 de zile și este valabilă timp de trei ani sau până la data expirării pașaportului utilizat în cerere.
Noua regulă se aplică, de asemenea, pentru aproximativ alte 60 de țări, cum ar fi Mexic, Australia și Japonia. O listă completă a țărilor vizate poate fi consultată aici.
Călătorii cu vârsta sub 18 ani sau peste 70 de ani sunt scutiți de la plata acestei taxe, la fel ca și membrii familiilor cetățenilor UE sau ai altor cetățeni care au dreptul la liberă circulație în interiorul Uniunii Europene.
Uniunea Europeană încurajează solicitantii potențiali să obțină această autorizație cu ceva timp înainte de călătoria planificată și înainte de a face rezervări pentru bilete de avion sau cazare.
De menționat că România este una dintre țările europene care va impune această cerință de viză începând cu 2024.