Nouă ediție a Paradei Cârnaților se va desfășura în noiembrie la Castelul Mikes din Zăbala

EVENIMENT. Castelul Mikes din Zăbala va fi gazda celei de-a XIX-a ediții a Paradei Cârnaților, programată pentru începutul lunii noiembrie.
Conform tradiției, evenimentul va include un concurs de preparat cârnați, la care sunt așteptate să participe atât echipe de bucătari amatori, cât și profesioniști.
„Se apropie din nou momentul în care cârnații vor dansa în jurul focului, iar miresmele tradiției se vor ridica spre cer. A 19-a ediție a Paradei Cârnaților va avea loc pe 9 noiembrie, la Zăbala, pe Zabola Estate. Vă invităm să participați la o experiență culinară autentică, unde echipe de bucătari amatori și profesioniști își vor demonstra măiestria în prepararea cârnaților după rețete tradiționale. Fie că sunteți pasionați de gătit sau doar de savurat, acest eveniment promite o adevărată sărbătoare pentru papilele gustative. Echipele cele mai bune vor fi premiate de către juriu”, au anunțat organizatorii pe rețelele de socializare.
Participarea la concurs presupune o taxă de 600 de lei, în schimbul căreia fiecare echipă va primi 10 kilograme de carne și 15 metri de mațe de porc.
Juriul va evalua nu doar gustul și aspectul cârnaților, ci și decorarea meselor, ținuta participanților, igiena, buna dispoziție, precum și autenticitatea și originalitatea rețetelor prezentate.
Parada Cârnaților este organizată de Fundația Roy-Chowdhury Mikes, Asociația Pro Zabola, Ordinul Cavaleresc al Preparatorilor în Aer Liber și Asociația Visit Covasna.




