Noul centrul balnear din Borsec se va deschide de Crăciun

DESCHIDERE. Noul Centrul balnear din Borsec la care se lucrează din 2011, se va deschide în jurul datei de 15-20 decembrie, chiar înainte de Crăciun.
Acesta va cuprinde un SPA și o bază de tratament balneo, are o suprafață de 2.900 mp și o capacitate de 1.000 persoane pe zi în sezonul de vară și 700 de persoane în timpul iernii. Investiția totală depășește 8 milioane de euro.
Zona de SPA va cuprinde piscine interioare şi exterioare, saună finlandeză, infra-saună și saună cu aburi, iar baza de tratament balneo va avea diverse servicii de tratament, cum ar fi împachetări cu nămol, masaje sau terapie cu apă minerală caldă şi rece.
”Acuma suntem chiar la final și așa ne programăm ca prin 15-20 decembrie să facem deschiderea. Chiar se fac ultimele cumpărături pentru dotări, pentru materiale consumabile. Am selectat marea parte a personalului și încep angajările pentru personalul medical din 10 noiembrie iar pentru restul, din 1 Decembrie. E nevoie de 2, 3 săptămâni de training-uri pentru personalul care va lucra acolo proceduri, mai ales medicale. Bineînțeles că suntem în curs de avizare a centrului”, a precizat primarul Mik Jozsef.
”Vrem să readucem tratamentele care au fost înainte de 2001 când a fost închisă vechea bază de tratament. Deci, o să fie hidroterapie care se va face cu căzi cum a fost pe vremuri, avem mofetă, o să fie masaj medical, electroterapie, cameră cu sare, inhalatoare cu sare, baie cu greutăți și tot felul de alte proceduri vrem să facem și anul viitor proceduri cu parafină… Deci, tot ceea ce înseamnă tratament mai ales cu apă minerală pentru că de asta era renumit Borsecul și veneau oamenii pentru tratament cu apă minerală”, a mai precizat domnul primar.
Momentan prețurile tratamentelor ajung între 50 – 100 de lei, în funcție de timpul petrecut în centru (3 ore, 6 ore sau bilete de o zi), iar copiii cu vârsta de până la 6 ani vor intra gratis.
Pe viitor, aceste prețuri vor putea fi decontate parțial pentru beneficiarii de asigurări sociale și de sănătate.
Punctele forte ale centrului sunt mixul de produse germane şi româneşti, terapiile foarte elaborate cu scop terapeutic chiar şi în tratamentele de relaxare, cu terapeuți cu pregătire în balneo, fizio şi kinetoterapie, cât și echipamentele variate si performante.