Novak Djokovic a câștigat turneul ATP 500 Astana Open din Kazahstan, astfel detronându-l pe Rafael Nadal

TENIS. Sârbul Novak Djokovic, de 21 de ori campion de Grand Slam și cap de serie nr. 4, a câștigat trofeul Astana Open, învingându-l pe grecul Stefanos Tsitsipas, cap de serie nr. 3, cu 6-3, 6-4, pe 9 octombrie, la Astana. Cu această ocazie, Djokovic a reușit să-și treacă în CV un nou record și să-l detroneze pe Rafael Nadal, marele său rival al carierei.
Astfel, Novak are un procentaj de 83.29% al victoriilor, iar Rafael Nadal rămânând la 83.28% – 1066 de victorii și 214 înfrângeri.
Aceasta reușită a fost a noua victorie consecutivă a lui Djokovic în acest meci. El a câștigat titlul în urmă cu o săptămână la Tel Aviv, unde a concurat pentru prima dată. Astana Open din Kazahstan a fost, de asemenea, o premieră pentru el.
„Kazahstanul a investit foarte mult în tenis în ultimii 15 ani, după cum știm cu toții, iar acum o are pe câștigătoarea de la Wimbledon, Yelena Rybakina, precum și o echipă puternică de Cupa Davis. Atunci când o țară mare investește în tenis, este important să aibă un turneu mare ca acesta de la Astana. Puteți vedea că lotul este destul de puternic. Se simte ca un eveniment 1000. A avea toate aceste talente este, fără îndoială, interesant pentru această țară”, a declarat Djokovic.