Nu ești înfrânt atunci când cazi. Ești înfrânt atunci când renunți.
LIFE. Toți cădem. Cu fruntea în pământ, cu genunchii zdreliți de atâtea încercări, cu sufletul în pumni. Cu genunchii juliți, cu sufletul crăpat și cu ochii goi. Am fost acolo, în mocirlă, când lumea părea că se scurge prin noi, nu pe lângă. Am mușcat pământul cu dinții și ne-am jurat că nu mai vrem. Că nu mai putem. Uneori, nici nu mai știm de ce ne-am ridicat ultima dată. Alteori, ne e rușine să recunoaștem cât de tare ne dor rănile.
Dar adevărul e simplu: nu ești înfrânt atunci când cazi.
Poți să fii trântit de viață de o mie de ori. Poți să te târăști prin zile în care până și să respiri pare un efort imposibil. Poți să ai ochii în lacrimi, vocea răgușită de strigătul mut al durerii și tot să nu fii înfrânt. A cădea e uman. Viața nu te ia în brațe, viața te trântește cu sete. Și o face repetat. Până uiți cine ești. Până te întrebi de ce te-ai mai ridicat ultima dată, dacă tot ai ajuns iar jos.
Pentru că nu durerea te înfrânge, ci renunțarea.
Momentul în care spui „Gata, nu mai pot” și chiar crezi asta… Ăla e clipa periculoasă. Nu atunci când ești jos, ci atunci când alegi să rămâi acolo. Când îți închizi speranța într-un colț și o lași să moară. Când îți îngropi speranța și zici „AJUNGE”, cu prea multă convingere în glas. Nu când cazi – ci când decizi că nu mai merită.
Și da, uneori nu mai ai energie, nici chef, nici visuri. Doar o stare de amorțeală în care totul pare degeaba. Dar chiar și atunci, undeva în tine, există o scânteie. Nu e lumină. Nu e foc. E doar un amărât de licăr care urlă: „Încă n-ai terminat. Încă mai poți.”undeva în adâncuri, mocnește un licăr. Nu-l vezi, dar e acolo. Nu e flacără, nu e vânt. E vocea aia mică, enervantă, care-ți șoptește: „Ridică-te, încă o dată.”
Ridică-te. Nu azi, nu acum, dar ridică-te. Încă o dată. Și încă o dată. Nu pentru lume. Nu pentru aplauze. Ci pentru tine. Pentru că TU meriți.
Ești înfrânt doar atunci când alegi să renunți. Dacă încă respiri, încă lupți. Restul e zgomot de fundal.Renunțarea e singurul dușman care contează. Căderile? Sunt doar antrenamente.
