O nouă autospecială la punctul de intervenție de la Azomureș

ISU. Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” din județul Mureș va dispune de mâine o a doua autospecială și un echipaj de stingere și descarcerare la punctul de intervenție situat la Combinatul Azomureș. Această măsură are ca scop reducerea timpului de răspuns la evenimentele de urgență din această zonă.
Decizia de a transfera resurse suplimentare a fost luată în colaborare cu Serviciul de Ambulanță Județean Mureș, pe fondul înregistrării unor întârzieri semnificative la intervenții, începând cu momentul începerii lucrărilor de reabilitare a străzii Gheorghe Doja.
Călin Handrea, șeful ISU Mureș, a declarat: “De mâine vom avea acolo două echipaje medicale și unul de stingere, ca să acoperim zona respectivă. Până acum nu au fost intervenții pe situații de urgență, decât în această dimineață, când am avut o scurgere de carburant. Într-adevăr, deplasarea a fost dificilă, ne-a luat 20 de minute pentru doi kilometri, mai ales la orele de vârf.”
Lucrările de reabilitare a străzii Gheorghe Doja au un termen de execuție de 12 luni, iar această decizie vine în sprijinul asigurării securității și a rapidității intervenției în cazul unor situații de urgență.