OFICIAL – Două firme mureșene primesc ajutor de stat de 14,2 milioane de euro pentru „stimularea investiţiilor cu impact semnificativ în economie”

0
2223
Mircea Oltean, Volker Buth
Mircea Oltean, Volker Buth

AJUTOR DE STAT. Două firme locate din județul Mureș, Hirschmann România SRL și Irum SA, vor primi un ajutor nerambursabil din bugetul statului de 67,5 milioane de lei (echivalentul a peste 14,2 milioane de euro).

 

Conform proiectului de investiții prezentat, compania Hirschmann România SRL vrea să își extindă capacitatea de producţie de cabluri utilizate în industria auto (pentru zona saşiu, respectiv pentru sistemul de frânare, suspensie, ABS şi direcţie), fapt pentru care i-a fost aprobat un ajutor de stat de 57,7 milioane de lei.

 

Hirschmann România este subsidiara holdingului austriac Hirschmann Automotive, producător de componente auto, și își are fabrica de producție (activă din anul 2007) lângă municipiul Târgu Mureș, în Parcul Industrial din satul Chirileu (com. Sânpaul) – este cea mai mare fabrică a grupului, holdingul mai având unități de producție în Austria și Cehia. Anul trecut, subsidiara din România a raportat o medie de 1.086 de angajați cu care s-a realizat o cifră de afaceri de 374,4 milioane de lei și un profit net de 11,1 milioane de lei. Conducerea firmei-mamă este formată din Volker Buth (CEO – manager general), Thomas Mayer (CFO – manager financiar) și Markus Ganahl (COO).

 

Cea de-a doua firmă mureșeană care a semnat deja contractul pentru primirea unei finanțări nerambursabile de stat în vederea finanţării unor proiecte de investiţii este societatea reghineană Irum SA, controlată de Mircea Oltean (situat pe locul 140 în ultima ediţie a Top 300 cei mai bogați români, cu o avere estimată la 39-40 de milioane de euro).

 

Firma lui Oltean, producător de tractoare agricole și utilaje forestiere articulate, 
va primi ajutor de stat de 9,8 milioane de lei. Proiectul de investiţii vizeazã mărirea 
capacităţii de producţie a tractoarelor forestiere (TAF), tractoarelor agricole 
şi a pieselor de schimb/componente pentru tractoare.

 

Schema de ajutor de stat, reglementată din anul 2014 și administrată de Ministerul Finanţelor Publice, vizează dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor cu impact semnificativ în economie, prin finanţarea activelor corporale şi necorporale ale unor proiecte de investiţii. Miercuri, 11 septembrie, au fost semnate șapte contracte de ajutor de stat (două dintre ele, referitoare la economia mureșeană vi le-am expus mai sus), valoarea totală a aacestora fiind de aproape 621 de milioane de lei, din care statul contribuie (prin ajutorul de stat) cu 194 de milioane de lei.

 

Conform Ministerului Finanțelor, cele şapte proiecte aprobate vor crea 778 noi locuri de muncă și vor contribui cu 211,54 milioane de lei la dezvoltarea regională, prin taxele şi impozitele suplimentare plătite.

 

Liviu DAMIAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here