OFICIAL – Pentru că în județul Mureș nu există hale agroalimentare în spații închise, toate piețele rămân deschise

FUNCȚIONAREA PIEȚELOR AGROALIMENTARE. Conform unei hotărâri de Guvern (nr. 935 din 5 noiembrie 2020), începând de astăzi este interiză funcționarea în toate piețele agroalimentare amenajate în spații închise.
Decizia nu se repercutează și în județul Mureș, pentru că prefectul Mara Togănel a constatat (“în urma discuțiilor cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Mureș și primari ai localităților din județ”) că… nu există hale agroalimentare (piețe agroalimentare în spații închise).
În consecință, toate piețele agroalimentare din județul Mureș rămân deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară (respectiv purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței față de cei din jur și dezinfectarea mâinilor). Anunțul a fost făcut public, în urmă cu puține momente, de Instituția Prefectului.
* Foto: Instituția Prefectului Mureș
Vali STOICA




