PE ÎNȚELESUL TUTUROR – Cum a fost gândit bugetul municipiului Târnăveni pe 2021: câți bani au fost repartizați pentru dezvoltare

BUGET 2021 TÂRNĂVENI. În 2021, administrația publică a municipiului Târnăveni estimează că va avea venituri totale de 49,27 milioane de lei (exact: 49.274.000 lei). Din această sumă, doar 11,65 milioane de lei provin din impozitele și taxelor locale, cea mai mare parte a banilor provenind din pușculița națională (cote și sume din TVA și diverse subvenții) și sume de la UE (în contul plăților făcute din bugetul local pentru proiectele cu finanțare aprobată).

 

Sigur, estimările rămân la acest stadiu. Argument: anul trecut au fost estimate venituri similare cu acest an (respectiv 49,22 milioane de lei), dar în realitate s-a încasat 85,61% din cât a estimat conducerea Primăriei (respectiv, 42,14 milioane de lei – cu peste 7 milioane de lei mai puțin decât aproximarea de la începutul anului 2020).

 

În fine, să admitem, optimist, că anul ăsta le iese și reușesc să strângă la pușulița orașului 49,27 milioane de lei. Cum vor să-i cheltuiască? În principal, ca orice autoritate publică balcanică, pentru… funcționare. Mai exact, bugetul a fost conceput în felul următor: 78,13% pentru funcționarea administrației (adică aproape 38,5 milioane de lei pentru salarii/indemnizații, taxele aferente, consumabile, utilități, asistență socială, plata creditelor bancare etc.) – aproape 19 milioane de lei sunt repartizați în acest an pentru Cheltuieli de personal. Implicit, 21,87% din totalul banilor sunt repartizați pentru dezvoltare (proiecte, investiții etc.).

 

În plus, pentru dezvoltare a fost repartizată și suma de 2,78 milioane de lei din banii rămași necheltuiți anul trecut. În bani, asta însemană că în acest an din bugetul total merg spre proiecte de dezvoltare a urbei 10,77 milioane de lei + excedentul de 2,78 milioane de lei. Ceea ce înseamnă un total estimat de 13,55 milioane de lei repartizați pentru dezvoltarea municipiului Târnăveni în 2021. Echivalentul a 2,75 milioane de euro (adică o medie de 230.000 euro pe lună este repartizată pentru proiectele/investițiile din urbe).

 

Cătălin VISCHI, Liviu DAMIAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare