Pensie și mobilitate: acordul României cu SUA pentru recunoașterea perioadelor de muncă

ACORD. România și Statele Unite ale Americii au făcut un pas important către recunoașterea reciprocă a perioadelor de muncă și a drepturilor la pensie pentru cetățenii care au lucrat în ambele țări. Prin ratificarea Acordului recent, se deschide calea pentru valorificarea perioadelor lucrate atât în România, cât și în SUA, facilitând astfel deschiderea dreptului la pensie prin totalizare. Aceasta implică acordarea proporțională a pensiei de către fiecare stat, în funcție de perioadele de asigurare realizate în sistemul propriu.
Un aspect important al Acordului este reprezentat de dispozițiile privind exportul pensiilor. Acesta oferă un avantaj semnificativ pentru pensionarii din cele două state, facilitând mobilitatea acestora pe teritoriul celuilalt stat și menținându-le accesul la drepturile de pensie aflate în plată.
Printre aspectele reglementate se numără și stabilirea legislației aplicabile pentru evitarea dublei contribuții de asigurări sociale sau a riscului ca un lucrător să nu fie supus niciunei scheme de asigurări sociale din cele acoperite de acord. Astfel, se elimină posibilitatea ca un individ să fie supus unei duble taxări sau să fie lipsit de beneficiile sistemului de asigurări sociale.
De asemenea, Acordul include prevederi esențiale pentru lucrătorii detașați, stabilind excepția reciprocă a acestora de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate din sistemul național al statului unde sunt detașați.
Această inițiativă vine în sprijinul cetățenilor care au contribuit la sistemul de asigurări sociale din ambele țări, asigurându-le recunoașterea adecvată a perioadelor de muncă și a drepturilor la pensie acumulate.




