Peste 1,21 miliarde de lei pentru sprijinirea copiilor din învățământul primar. Programul PRIMII vizează aproximativ 50.000 de elevi

EDUCAȚIE. Ministerul Educației și Cercetării a lansat programul „PRIMII – Program pentru Reușita Învățământului Primar prin Măsuri Integrate de Intervenție”, prin care vor putea fi finanțate măsuri de sprijin pentru aproximativ 50.000 de elevi. Programul are o valoare de peste 1,21 miliarde de lei și se adresează în special copiilor aflați în risc de părăsire timpurie a școlii.
Finanțarea este asigurată prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, iar intervențiile sunt orientate către unitățile de învățământ primar în care riscul de abandon școlar este ridicat sau foarte ridicat.
De la ore de recuperare până la hrană și consiliere
Prin programul PRIMII pot fi finanțate activități de recuperare și consolidare a cunoștințelor, programe de tip „Școala după Școală”, precum și activități educative și extracurriculare.
Sprijinul poate acoperi, de asemenea, achiziția de materiale și resurse educaționale, asigurarea hranei pentru elevii participanți, dar și servicii de consiliere destinate atât copiilor, cât și părinților.
Prin aceste măsuri integrate se urmărește sprijinirea elevilor care întâmpină dificultăți și reducerea riscului ca aceștia să părăsească prematur sistemul de învățământ.
Ce școli pot beneficia de finanțare
Sunt eligibile unitățile de învățământ care asigură educație la nivel primar și care prezintă un risc ridicat sau foarte ridicat de părăsire timpurie a școlii.
Unitățile eligibile sunt incluse pe lista publicată de Ministerul Educației și Cercetării.
Termenul-limită este 12 octombrie
Școlile eligibile mai au la dispoziție câteva zile pentru depunerea cererilor de finanțare. Termenul-limită este 12 octombrie 2026.
Lista unităților de învățământ eligibile, precum și informațiile complete despre program sunt disponibile pe pagina dedicată PRIMII a Ministerului Educației și Cercetării:
Programul PRIMII – lista școlilor eligibile și informații complete




