Planul de investiții în energie REPowerEU – România va primi 1,39 miliarde de euro

INVESTIȚII. Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord final pentru REPowerEU, scutul energetic care va decupla gospodăriile și IMM-urile europene de energia rusească. În cadrul acordului, România obține mai mulți bani pentru investiții în energie verde și va beneficia de 1,39 de miliarde de euro.

«Cea mai bună veste este că am reușit să obținem un acord privind Planul REPowerEU înainte de finalul anului, așa cum ne-am asumat. Acest lucru înseamnă că REPowerEU va intra în vigoare la începutul anului viitor. Prin intermediul acestui nou fond punem la dispoziție aproximativ 20 de miliarde de euro pentru a sprijini statele membre, oamenii, întreprinderile și regiunile care se confruntă cu efectele crizei generate de invazia Rusiei în Ucraina. România va primi din acest fond 1,39 miliarde de euro pentru investiții în eficiența energetică, reducerea dependenței de importurile de gaz din Federația Rusă, îmbunătățirea infrastructurii energetice și investiții în surse de energie regenerabilă. Aceste fonduri nerambursabile se vor adăuga celor aproximativ 30 de miliarde de euro pe care țara noastră le primește deja pentru Planul Național de Redresare și Reziliență din Mecanismul European de Redresare și Reziliență», a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.

Acordul mai prevede ca fondurile rămase neutilizate din Mecanismul de Redresare și Reziliență, aproximativ 200 de miliarde de euro, să poată fi utilizate de țările care doresc să investească mai mult în proiecte energetice. Astfel, statele membre care încă nu au accesat toată componenta de credite din planurile lor naționale de redresare și reziliență vor avea la dispoziție doar 30 de zile de la intrarea în vigoare a REPowerEU pentru a notifica Comisia Europeană cu privire la intenția lor de a accesa aceste fonduri. În cazul în care nu intenționează să acceseze aceste fonduri, statele în cauză vor pierde prioritatea în accesarea fondurilor din componenta de credite.

Planul REPowerEU vizează o serie de măsuri menite să reducă rapid dependența de combustibilii fosili din Rusia și să accelereze tranziția verde, sporind în același timp reziliența sistemului energetic din Uniunea Europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare