Mark Christian Hermann și Tatár Lehel, rocadă POL în CL Tîrgu Mureș

POL – Începând de joi, tânărul Tatár Lehel (26 de ani) îi ia locul lui Mark Christian Hermann în Consiliul Local Tîrgu Mureș

MODIFICARE. POL (Partidul Oamenilor Liberi – pentru dezinteresați, ăia care au militat/rezolvat ca trei oameni să poată să pună bazele unui partid politic) pare să aibă un început de an în care ultima decadă a lunilor e mereu una cu… emoții. Intrați în iunie 2016 în Consiliul Local (CL) Tîrgu Mureș cu trei consilieri (Radu Bălaș, Mark Christian Hermann și Györfi Júlia), situați direct în opoziție, după mai puțin de doi ani, în doar două luni, POL se vede nevoit să-și schimbe două treimi din garda cu care a început activitatea în forul administrativ și decizional al municipiului reședință de județ.

 

Ambele modificări în mica echipă POL au fost cauzate de demisii survenite în ultima decadă a lunilor februarie și martie 2018. Primul demisionar, Györfi Júlia, care a demisionat din CL în 27 februarie (o frumoasă zi de marți, știți, trei ceasuri rele, alea-alea) – a motivat probleme de sănătate. A fost înlocuită de inginerul Pápai László (44 ani), situat pe locul 6 pe lista de supleanți POL (președintele Dan Maşca și cea care-l urma pe lista de supleanți a partidului, Minodora Băltăţanu – director de dezvoltare la Școala Waldorf -, renunțând la funcția de consilier local).

 

Calendarul renunțărilor la funcția de consilier local a continuat și în ultima decadă a lunii martie, în 22, consilierul local POL Mark Christian Hermann, anunțându-și demisia – a motivat cauze profesionale care necesită deplasarea în străinătate. Ca și în cazul lui Györfi, următorul pe lista supleanților, Cătălin Hegheș (unul dintre membri fondatori POL), a renunțat la funcția de consilier local, așa că Hermann va fi înlocuit de cel aflat pe locul 8 pe lista partidului pentru CL, tânărul Tatár Lehel (26 de ani), care va depune jurământul joi, 26 aprilie.

 

msnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare