PREMIERĂ – AU REUȘIT – Echipa medicului mureșean Horațiu Suciu a reușit primul transplant de inimă din România din anul 2021
PRIMUL TRANSPLANT DE CORD DIN 2021. Joi, 28 ianuarie 2021, la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, echipa coordonată de medicul Horaţiu Suciu, șeful Clinicii, a reușit primul transplant de cord din acest an din România – aceasta este și “primul efectuat după declanșarea crizei pandemice, fapt datorat unei echipe multidisciplinare care, în pofida aparențelor, (încă mai) crede că medicina de performanță poate fi efectuată și în România”, după cum a declarat, pentru msnews, prof. dr. Horațiu Suciu.
Cordul a fost prelevat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N.Oblu” din Iași, de o echipă de la Clinica de Chirugie Cardiovasculară Târgu Mureș (condusă de dr. Marius Harpa) de la un donator în vârstă de 42 de ani, care a suferit un traumatism craniocerebral şi a intrat în moarte cerebrală (a fost fost prima prelevare din acest an la Iaşi).
Pentru că erau necesare condiții speciale de zbor, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, cordul a fost transportat în Târgu Mureș de o echipă a Eurotransplant din Belgia, care aveau posibilitatea să realizeze acest transport umanitar în condiţii de maximă siguranţă şi rapiditate (belgienii au venit la Iași pentru a preleva plămânii donatorului). Inima a ajuns la Institutul Inimii Târgu Mureș la ora 14.30 și intervenția chirugicală, efectuată de o echipă condusă de prof. dr. Horațiu Suciu s-a încheiat cu succes după mai bine de 4 ore (la ora 18.45).
Dr. Horațiu Suciu a precizat pentru msnews că “receptorul cordului este un pacient în vârstă de 42 de ani din județul Sibiu, aflat de aproximativ 2 ani pe lista de așteptare și aflat într-o stare avansată de insuficiență cardiacă, deasupra resurselor terapeutice convenționale. Evoluția postoperatorie este favorabilă, pacientul transplantat fiind într-o stare excelentă”.
Cătălin VISCHI
17 comments
Cum asi putea sa iau legatura cu domn Dr?
Tineti o tot așa ! Sper ca se operează și cei ce nu au bani …altfel mor românii noștrii ….Dinu defoane sau de covid …
Să trăiți si să fiți sanatos, viață lungă vă doresc. Un pacient de-al dumneavoastră din anul 2005,cu stimă si respect!
Așteptăm vesti peste un an, sa vedem dacă pacientul treieste.
Felicitări întregi echipe și în România putem face lucruri minunate!!!
Feictari d-lui doctor si intregii echipe, Bunul Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti, sanatate si mult noroc!
Felicitări, domnule doctor, Dv. și întregii echipe. Mulțumim bunului Dumnezeu că avem asemenea oameni. Mult succes și pe mai departe!
FELICITARI Dr. HORATIU SUCIU , SUNTEM MANDRII DE TINE !!! MULT SUCCES IN VIITOR !!!
In țările din afară aceste lucruri sunt ceva normal! Si in Romania vezi Doamne mare veste ca s-a reușit un transplant in 2021!… Josnic!!! Pana si aici se înțelege ce medicină aveam in Romania si ce medici înapoiați!
Informația principală este că s-au reluat transplanturile de cord, sistate în februarie 2020, din cauza pandemiei.
Mare idioată poți să fii!! Incredibil!
Dacă va referiți la Antonia
sunt și eu cu dvs. De acord
cred că nu mai poți scoate capul din casa că dai nas in nas cu idioți și. Idioate in cazul de față
.vrut să postez și nui da voie
Sa-ti fie rușine . Ai un suflet negru !
Remarcabilă decizia echipei Eurotransplant care a acceptat să transporte cu avionul inima donatorului, de la Iași la Târgu Mureș, pentru transplant, cu o escală suplimentară , în lipsa unui mijloc de transport rapid în condițiile meteorologice vitrege. Avionul belgian transporta în drum spre Europa de Vest, pentru Eurotransplant plămânii aceluiași donator de la Iași. Se cuvin câteva cuvinte oficiale de mulțumire pentru această decizie mai mult decât umanitară. Ceva similar s-a produs în 1999 când o inimă de donator a fost oferită centrului de transplant din Bad Oyenhausen,Germania, de la centrul de transplant Târgu Mureș, în lipsa unui receptor compatibil. Seful centrului de transplant german a remis o frumoasă scrisoare de mulțumire.
Felicitari echipelor implicate! Multa sanatate si realizari frumoase in noul an! Doamne ajuta! 🙂
FELICITARI ! DUMNEZEU SA VA AJUTE IN CONTINUARE IN TOT CE FACETI PENTRU SALVAREA VIETILOR OAMENILOR ! SI DUMNEAVOASTRA SA PRIMITI BINELE FACUT INZECIT !
FELICITĂRI DOCTORULUI SI ECHIPRI SALE,DUMNEXEU SĂ-I BINEVUVINTEZE CU NOROC SĂNĂTATE SICU PUTERE DE MUNCA