Lucian Băilă, Sorin Pașcanu, Gabriel Serac și Lucian Toma

PREMIERĂ – Cine sunt cei patru medici mureșeni din echipele care au realizat, în premieră în Europa de Est, transplanturi renale cu ajutorul unui robot

TRANSPLANT ROBOTIC. Doi medici anesteziști și doi chirurgi mureșeni au făcut parte din echipele care au realizat, în premieră în Europa de Est, patru transplanturi renale cu ajutorul unui robot.

 

Cei patru medici mureșeni care au contribuit la această premieră medicală pentru estul continentului sunt: Lucian Băilă (șef secție ATI Clinica de Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș), Sorin Paşcanu (șef Secție ATI Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş) – cei doi au făcut parte din echipele anestezice şi de terapie intensivă -, Gabriel Serac (medic primar chirurgie generală Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș) și Lucian Toma – medic primar chirurgie generală, medic primar chirurgie vasculară Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș) – ultimii doi au făcut parte din echipele de chirurgie generală şi vasculară.

 

Cei patru medici sunt colaboratori în cadrul echipei Centrului de Transplant Renal „Prof. Dr. Gilles Mentha” din cadrul spitalului Sf. Constantin Brașov, unitate medicală privată care beneficiază de susținerea echipei de transplant a Spitalului Universitar Geneva (Elveția).

 

Premiera medicală pentru Europa de est a fost realizată pe parcursul a trei zile (10-12 ianuarie 2019) de o echipă mixtă formată din specialişti din Geneva, Gent, Cluj, Târgu Mureş şi Braşov, la Spitalul Sfântul Constantin din Braşov, patru cupluri donator-receptor (din Iaşi, Sibiu, Bucureşti și Chişinău) fiind operate prin tehnica transplantului robotic (RAKT „Robotic Assisted Kidney Transplantation”), în care suturile vasculare şi implantarea ureterului în vezica urinară s-au realizat folosind robotul DaVinci.

 

Pentru că legea transplantului nu permite decontarea CAS a intervenţiilor de transplant efectuate în centrele private, costurile acestor intervenţii au fost suportate de pacienţi şi de Fundaţia Clinică „Sfântul Constantin” din Braşov, iar intervenţiile au avut caracter umanitar, echipele chirurgicale lucrând pro bono.

 

Andrada VLAS

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare