PREVIZIBIL – Unic candidat, Leonard Azamfirei a fost desemnat pentru a treia oară rector al UMFST Târgu Mureș, speculând o portiță legislativă
SPECULÂND. Profesor universitar doctor Leonard Azamfirei (52 de ani) rămâne rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, după ce a fost singurul candidat înscris la concursul pentru funcție, fiind declarat admis de Comisia de selecţie şi recrutare – în mai 2019, UMFST Târgu Mureș a decis să nu mai organizeze alegeri pentru funcția de rector, ci această funcție să fie ocupată prin concurs.
Mandatul 2020-2024 este al treilea consecutiv pe care-l îndeplinește Azamfirei, acesta speculând regulamentul prin faptul că este primul mandat la conducerea UMFST, noua denumire a instituției de învățământ superior după fuziunea din 2018 cu Universitatea „Petru Maior” – Azamfirei a avut precedentele două mandate de rector (2012-2020) al UMF, denumirea instituției până în 2018, anterior acestor mandate fiind prodecan ştiinţific și apoi decan al Facultăţii de Medicină.
Vă reamintim că UDMR au intenționat să blocheze înscrierea lui Azamfirei în concursul pentru funcția de rector, introducând un amendament într-un proiect legislativ al USR. Conform respectivului amendament, deși juridic este o nouă universitate, o persoană nu poate ocupa funcția de rector nici al unei universități înființate prin fuziune. Proiectul legislativ a căzut la votul din Parlament.
Planul de management prezentat de Azamfirei a fost sub titulatura “Inovaţie, integrare, internaţionalizare 2020-2024”. UMFST Târgu Mureş are şapte facultăţi şi o extensie a Facultăţii de Medicină în limba engleză, la Hamburg (Germania), aproximativ 12.000 de studenţi la cele trei programe de studii universitare (licenţă, masterat, doctorat).
Vali STOICA