Primarul continuă lupta cu presa. Acum acuză Recorder de șpagă (video)

În momentul în care este criticat, primarul din Târgu Mureș se îndreaptă către presă, dacă de aici au venit acuzele, pe care o cataloghează incultă. Într-un interviu video, Soós Zoltán a spus despre Recorder că ”este o echipă care lucrează la comandă și încearcă să facă scandal dacă primește suma necesară”. Acuzația edilului este clară: mită pentru presă.
Contextul. Într-un interviu dedicat celor doi ani de mandat, Cristian Teodorescu l-a întrebat ce se mai întâmplă cu scandalul declanșat de Recorder, în urma căruia doi consilieri personali au fost obligați să demisioneze. Este vorba de Ioana Ciotlăuș și Marius Libeg, care intermediau joburi, așa cum se aude în înregistrare. De fapt, impuneau angajarea unui personaj. Funcționar public care și-a dat demisia după apariția anchetei. Acum, primarul susține că n-a fost nimic ilegal, ci doar niște declarații nefericite, iar mai departe susține deloc subtil că totul este o manevră și că echipa Recorder lucrează la comandă pe bani. Mai departe, a spus că e păcat că nu au venit demisiile și înregistrările când înainte era altă administrație, ci numai a lui este vizată, iar din cauza asta a pierdut doi oameni valoroși
MsNews deja a solicitat un punct de vedere echipei Recorder și vom reveni cu răspunsul.
Update. Replica Recorder: ”Singura noastră reacție este că am luat legătura cu avocatul care ne reprezintă și îl vom da în judecată. Așteptăm și noi să vedem cum va proba în fața instanței ceea ce a afirmat”.
Remember. Ce scria Recorder în iarna acestui an: ”Noul primar a câștigat promițând un nou mod de a face administrație: fără corupție și fără clientelism politic. Acum, după un an de mandat, principiile vehiculate în campania electorală s-au pierdut pe drum, iar sistemul pilelor politice pare mai viu ca niciodată. Mai multe înregistrări care circulă printre angajații primăriei Târgu-Mureș și care au ajuns în posesia Recorder arată cum consilierii personali ai primarului dictează angajări și aranjează concursuri în favoarea unor membri PSD. Am mers la Târgu Mureș să documentăm această poveste și să arătăm cum clientelismul de partid supraviețuiește chiar și acolo unde cetățenii au votat în mod explicit pentru înlăturarea lui”.
1 comment