Primul concurs de frumusețe pentru femei virtuale

TECH. Pentru prima dată în istorie, un concurs de frumusețe de tip Miss World se va desfășura nu între persoane reale, ci între avataruri create de inteligența artificială. Utilizând puterea calculatoarelor și inteligența artificială, participanții sunt invitați de către World AI Creator Awards (WAICA) să concureze în cadrul evenimentului „Miss AI”, unde se va acorda un premiu în bani reali în valoare de 5.000 de dolari.
Juriul acestui concurs inedit va evalua cât de frumoase sunt avatarurile virtuale, luând în considerare aspectul lor și cât de apropiate sunt de aspectul uman. De asemenea, juriul va lua în calcul abilitățile dezvoltatorilor din spatele acestor creații virtuale, precum și capacitatea lor de a transforma modelele virtuale în influenceri pe platformele online.
Juriul, format din patru membri, include două dintre cele mai influente modele create de inteligența artificială: Emily Pellegrini și Aitana Lopez. Acestea nu sunt persoane reale, ci reprezentări virtuale care au reușit să atragă un număr impresionant de urmăritori pe rețelele sociale. Cei doi membri umani ai juriului sunt Andrew Bloch, un expert în marketing, și Sally-Ann Fawcett, președinta juriului Miss Marea Britanie.
Sally-Ann Fawcett a declarat că nu vede de ce nu s-ar putea întâmpla ca „fetele generate de inteligența artificială să concureze în viitor în cadrul Miss World, alături de persoanele reale”. În acest moment, însă, concurentele virtuale au propriul lor concurs, iar câștigătoarea va primi, pe lângă premiul în bani, și un curs de mentorat în cadrul Imagine Education în valoare de 3.000 de dolari, precum și sprijinul unei companii specializate în relații publice evaluat la încă 5.000 de dolari.
Organizatorii evenimentului, Fanvue, au anunțat că cei interesați să se înscrie trebuie să trimită o imagine cu femeia generată de inteligența artificială, și să completeze un formular cu răspunsuri la întrebările tradiționale adresate concurentelor din concursurile de frumusețe. Organizatorii speră să primească mii de înscrieri, iar cele mai bune 10 creații vor ajunge într-o etapă de semifinale înainte ca cele 3 finaliste să fie prezentate în cadrul unei gale online în luna mai.
„Sperăm ca WAICA să ajungă ca un fel de Oscar pentru lumea creatoriilor care folosesc AI”, a declarat Will Monange, co-fondator al Miss AI. „Concursul acesta reprezintă doar o parte din acest program în care noi recunoaștem talentul și evoluțiile din acest domeniu”.




