PROGRAM – Miercuri, la Ungheni, caravană mobilă pentru screening gratuit de cancer de col uterin

0
63

TESTARE GRATUITĂ. Miercuri, 25 mai 2022, de la ora 15.00, la Căminul Cultural din Ungheni, o caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin va face gratuit femeilor din grupa de vârstă 24-29 de ani teste gratuite Babeş-Papanicolaou. Acțiunea are loc în cadrul unui program dedicat prevenţiei şi depistării precoce a cancerului de col uterin, manageriat de dr. Cosmina Cristina Uzun și derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

 

De asemenea, femeile din grupa de vârstă 30-64 de ani sunt invitate să participe la acţiunile de informare-educare-conştientizare, al căror scop este de a atrage atenţia asupra importanţei testării, a depistării precoce a cancerului de col uterin şi a controalelor medicale regulate pentru a-și însuși un stil de viață sănătos.

 

Obiectivul proiectului este creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate de prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament pentru principalele patologii, în contextual extrem de îngrijorător al incidenței crescute a cancerului de col uterin din România.

 

Andrada VLAS



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ