Proiect de lege care va afecta parcurile

ECOLOGIE. Modificarea Legii privind spațiile verzi a trecut de Senatul României și acum se află în dezbatere la Camera Deputaților, iar promulgarea ei ar crește de la 10 la 30% procentul care poate fi ocupat de crâșme, betoane și alte dotări pe care le va stabili municipalitatea. În proiect însă nu s-a introdus încadrarea tăierii copacilor fără aviz la categoria infracțiune, chiar dacă discuții în acest sens au fost. În prezent, în astfel de cazuri se dau amenzi ridicole, între 25 și 100 de lei pentru fiecare copac tăiat ilegal. Pentru că a fost modificat Codul Silvic în 2020, tăierea unui arbore de 3mc nu mai este infracțiune, ci contravenție. Din acest motiv, câteva hectare au fost defrișate doar în București, unde în locul spațiilor verzi sunt dezvoltate proiecte imobiliare de milioane de euro.

Ideea inițială a fost ca parcurile să devină mai atractive, prin locuri de joacă și sport, dar lăsată la mâna administrațiilor locale aceste spații verzi vor deveni (cum se vede deja) sursă de profit pentru rechinii imobiliari și patronii de restaurante. Vom reveni în momentul în care vor fi noutăți privind acest proiect legislativ controversat.

Foto Hotnews: În august, aproximativ 70 de copaci de pe terenul fostei menajerii a Circului de Stat din Parcul Circului au fost puși la pâmânt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare