PROPRIETATE – Senatorul mureșean Császár Károly Zsolt a propus modificarea Legii Fondului Funciar, pentru rezolvarea impasului creat în jurul eliberării titlurilor de proprietate
MODIFICĂRI. Mureșeanul Császár Károly Zsolt, din postură de membru al Comisiei Juridice a Senatului, a propus modificarea Legii Fondului Funciar, pentru rezolvarea impasului creat în jurul eliberării titlurilor de proprietate. El susține că „au apărut probleme grave în cazurile de întabulare a unor proprietăţi – sunt necesare proceduri administrative practic imposibil de parcurs şi prea multe documente pentru ca o persoană să îşi poată întabula casa, curtea sau parcela aflată în proprietate privată” și că acest fapt se poate rezolva doar modificând legislația.
Császár (UDMR Mureș) susține că la Comisia Județeană de Fond Funciar a judeţului Mureş, 99% din cererile de soluţionare a reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor din intravilan aferente caselor de locuit şi a grădinilor sunt încă nerezolvate, din cauza dispoziţiilor contradictorii ale regulamentelor actuale privind înscrierea în registrele funciare.
“Există o serie de cazuri în care un imobil nu poate fi întabulat pe numele proprietarului real, deoarece în registrul funciar actual figurează ca proprietar Statul român, sau pentru că curtea şi grădina din jurul casei nu au fost supuse anterior naţionalizării, astfel că despre acestea nu există informaţii decât în Registrul Agricol”, a explicat Császár. Conform modificărilor propuse, în noua procedură de întabulare vor fi acceptate ca dovezi declaraţiile vecinilor proprietăţii, certificatul eliberat în baza registrului agricol sau certificatul fiscal. Astfel, proprietarii reali vor putea mai uşor să-şi dovedească dreptul de proprietate, iar autorităţile judeţene vor avea datoria de a întabula proprietatea cât mai repede posibil, în condiţiile legii
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a votat amendamentele de modificare a Legii (nr. 18/1991), acestea urmând să fie suspuse votului și în Camera Deputaților, care este cameră decizională.
msnews