PSD-ul propune „contribuție de solidaritate” pentru toți jucătorii din piața energetică

ENERGIE. PSD a susținut recent ca toți jucătorii din domeniul energiei, fie producători, comercianți, distribuitori sau furnizori, ar trebui să plătească o „contribuție de solidaritate” menită să ajute la acoperirea costului contracarării creșterii prețurilor la energie.
 
„PSD va ajuta atât românii, cât și companiile care produc în România să reziste șocurilor produse de criza energetică. La insistențele noastre, Guvernul va adopta rapid soluțiile potrivite pentru a proteja oamenii și economia peste iarnă și va pune capăt lăcomiei noilor moguli ai energiei”, a spus partidul într-un comunicat de presă.
 
Social-democrații susțin, de asemenea, că IMM-urile și companiile din industria alimentară sunt o prioritate strategică, prin urmare consumul acestora trebuie compensat pentru costurile cu energie cu până la 85%.
 
Pentru a plăti această compensație și alte scheme de ajutor, partidul sprijină o nouă contribuție de solidaritate pentru toți din piața energetică, care va fi calculată în raport cu un preț de referință pentru energie plus „o marjă de profit decentă”.
 
În cele din urmă, social-democrații doresc ca statul să reglementeze piața de energie pentru cel puțin doi ani, argumentând că este principala sursă a inflației în curs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole

Articole Similare