Queen, The Beatles și Guns N’ Roses, transformați în swing la Târgu Mureș

EVENIEMNT. Formația italiană Sugarpie and the Candymen aduce sâmbătă la Târgu Mureș un spectacol în care hiturile rock și pop primesc sonoritățile elegante ale anilor ’30.

Cum ar fi sunat Queen, Prince, The Beatles sau Guns N’ Roses într-un club de swing de acum aproape un secol? Publicul din Târgu Mureș poate afla răspunsul sâmbătă, 7 noiembrie, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”.

Spectacolul „La Dolce Vita” începe la ora 19:00, iar accesul publicului este permis de la 18:30. Pe scenă va urca Sugarpie and the Candymen, una dintre cele mai originale formații de swing ale scenei europene.

Trupa italiană preia cântece cunoscute din repertoriul internațional și le reconstruiește folosind jazz manouche, swing, blues, soul, contrabas, chitare și armonii vocale. Rezultatul păstrează melodia pe care publicul o recunoaște, dar îi oferă o atmosferă complet diferită.

Concertul se adresează atât iubitorilor de jazz, cât și celor care vor să redescopere marile hituri într-o variantă elegantă, veselă și surprinzătoare. Este o întâlnire muzicală între trecut și prezent, în care rockul își schimbă costumul și intră într-un club de swing.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare