RECENSĂMÂNT 2022 – Peste 87.000 de mureșeni s-au autorecenzat: județul, pe locul 11 în țară

0
132

AUTORENCENZARE. Până în 8 aprilie 2022, în județul Mureș au fost completate pe platforma națională (www.recensamantromania.ro) 87.139 chestionare de recensământ, județul situându-se în acest sens pe locul 11 la nivel național. Instituția Prefectului Mureș, care a centralizat datele, a precizat că 55% din totalul chestionarelor completate în județ au fost completate de mureșeni din mediul rural. De asemenea, 68,1% dintre chestionare au fost completate în centrele de autorecenzare asistată, cu sprijin oferit de un recenzor, iar 31,9% au fost completate pe cont propriu, fără asistență.

 

Autorecenzarea și autorecenzarea asistată aduc unele beneficii. După completare, chestionarelor sunt validate în cel mult 7 zile, după care se generează dovada de autorecenzare, care poate fi descărcată de pe site-ul www.recensamantromania.ro, pe baza CNP-ului personal. În baza acestei dovezi, persoanele care s-au autorecenzat pot primi o zi liberă de la locul de muncă, indiferent dacă angajatorul este public sau privat. Ziua liberă poate fi luată în decurs de un an de la data realizării autorecenzării și se acordă persoanelor care se autorecenzează folosind echipamentul propriu, dar și celor care apelează la un centru de autorecenzare asistată.

 

Pentru persoanele care au competențe digitale, autorecenzarea se poate face extrem de simplu, într-un timp scurt (estimat directorul Direcției Județene de Statistică, Ioan Matei, la 15-20 de minute pentru o familie de 2 persoane), oricând dorește fiecare persoană, în funcție de timpul disponibil. În județul Mureș există 212 centre de autorecenzare asistată pregătite să ofere sprijinul necesar pentru cei care au nevoie de ajutor în completarea formularelor.

 

Etapa autorecenzării se încheie pe 15 mai, iar între 16 mai și 17 iulie 2022 recenzorii se vor deplasa în teren pentru a colecta datele de la adresele care nu s-au autorecenzat, au mai precizat reprezentanți ai Cancelariei Instituției Prefectului Mureș.

 

msnews

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ