REDUS – La cel mai mare eveniment dedicat turismului, standul județului Mureș, cât suprafața unui… chioșc de ziare

PROMOVARE. Astăzi, 15 noiembrie, a început cel mai mare eveniment al toamnei din România dedicat industriei turismului: Târgul de Turism al României (sunt organizate două ediții/an, primăvara și toamna). Evident, la eveniment participă cu un stand și județul Mureș. Ce contrariază, însă, e importanța scăzută pe care au dat-o responsabilii cu promovarea turismului din județ acestei manifestări, în contextul în care, oficial, turismul este clamat ca parte economică importantă a Mureșului.

 

Conform Primăriei Sighișoara, standul județului Mureș are… 15 metri pătrați, respectiv dimensiunea unui chioșc de ziare. Atât s-a considerat că e necesar să se plătească pentru „promovarea tuturor obiectivelor turistice și a manifestărilor cultural-artistice din județ care au potențialul de a atrage turiști atât din țară, cât și din străinătate”.

 

Județul Mureș participă la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României prin serviciul din subordine – Asociaţia „Visit Mureş” Egyesület – și prin municipiul Sighișoara (care a anunțat că-și promovează orașul ca destinație turistică, cetatea medievală și aplicația Sighișoara City App, care conține informații despre posibilitățile de cazare, despre restaurante, baruri, cafenele și alte informații considerate utile potențialilor turiști).

 

Târgul de Turism al României are loc în București, la Complexul Expozițional Romexpo – Pavilionul B2, și se încheie în 18 noiembrie.

 

Liviu DAMIAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare