Rețeta zilei – Ciorbă de miel cu tarhon

REȚETĂ. Trufandalele și plantele aromatice se folosesc din plin la borșurile de Paște, iar ciorba de miel cu tarhon este un adevărat deliciu pentru cei care consumă carne de oaie la Sărbătorile Pascale. Cu cât aromele sunt mai bogate, cu atât ciorba este mai bună!
Ingrediente
- 1kg carne de miel (bucăți de la gât, spate, coase, picioare sau coadă)
- 1 ceapă mare
- ceapă verde
- 2 morcovi
- 2 rădăcini de păstârnac
- o ceașcă de orez
- 100 g țelină rădăcina
- pătrunjel verde tocat
- 1 lingură tarhon uscat/proaspăt
- 100 g unt
- 3 gălbenușuri
- 250 g smântână
- 4-5 linguri otet
- o linguriță boabe de piper negru
- câteva boabe de ienibahar
- 2 crenguțe leuștean verde
- sare după gust
- borș acru opțional
Mod de preparare
Carnea de miel se spală, se curăță de unele pielițe unde este cazul și se opărește cinci minute cu apă clocotită. Apoi se pune la fiert într-o oală mare, cu boabe de piper și ienibahar. Se lasă carnea la fiert cel puțin 30 de minute, până se desprinde de pe oase.
Între timp se spală și se toacă toate zarzavaturile și verdețurile pentru ciorbă.
Ceapa uscată se călește separat cu unt până capătă o nuanță aurie, după care se adaugă în cratiță zarzavaturile tocate mărunt și se călesc la foc domol, să se înmoaie.
După ce carnea de miel s-a fiert bine, se spumează bine și se adaugă în oală zarzavaturile călilte. Se continuă fierberea cel puțin 30 de minute.
Se adaugă orezul bine spălat și se mai fierbe ciorba încă 15 minute.
Într-un castron se bat gălbenușurile cu smântâna să devină o cremă omogenă, apoi se adaugă treptat ciorbă fierbinte peste ele și se amestecă bine. Când sosul de smântână are o consistență de iaurt subțire se toarnă în oala cu ciorbă.
Apoi se acrește cu oțet, se adaugă leuștean, tarhon și sare, după gust.
După gust, se poate adăuga borș acru, așa cum se face în Moldova!




