Revoluția Inteligenței Artificiale: salarii mai mari și schimbări majore în piața muncii

INFLUENȚE.  Salariile lucrătorilor care se bazează pe inteligența artificială la locul de muncă sunt cu 25% mai mari decât cele ale colegilor lor cu ocupări tradiționale, arată un studiu recent.

Conform raportului PwC 2024 Global AI Jobs Barometer, industria financiară, cea IT și serviciile profesionale sunt printre cele mai afectate de schimbările induse de inteligența artificială. Analiza a examinat peste jumătate de miliard de posturi vacante din 15 țări, reprezentând peste 30% din PIB-ul global.

Cererea pentru locuri de muncă care implică abilități legate de IA a crescut de 3,5 ori mai rapid decât cererea pentru alte joburi, iar aceste poziții au potențialul de a oferi salarii cu 25% mai mari.

De exemplu, în domeniul IT, cererea pentru abilități legate de IA, cum ar fi “AI/Machine Learning Inference” sau procesarea în limbaj natural, este în creștere, în timp ce cererea pentru anumite abilități de programare în limbaje clasice, care pot fi înlocuite ușor de IA, este în scădere.

Există totuși sectoare care nu vor fi afectate de IA sau care înregistrează o creștere a cererii de forță de muncă datorată altor tendințe macroeconomice, cum ar fi sectorul energiei regenerabile, construcțiile, activitățile sportive sau serviciile medicale și de îngrijire personală.

Raportul constată că cea mai rapidă creștere a ponderii rolurilor care necesită competențe în domeniul IA s-a înregistrat în serviciile financiare (cu o pondere de 2,8 ori mai mare decât în alte sectoare), serviciile profesionale (de 3 ori mai mare) și IT (de 5 ori mai mare).

În plus, se observă o creștere semnificativă a importanței competențelor cognitive sofisticate, precum analiza, gândirea critică și creativitatea, dar și a celor emoționale și comportamentale, cum ar fi adaptabilitatea și inteligența emoțională, pe lângă competențele digitale.

Directorii executivi ai companiilor mari cred că IA va schimba modul în care acestea își desfășoară activitatea și că angajații vor avea nevoie de noi competențe. Potrivit sondajului PwC CEO Survey 2024, 84% dintre directorii executivi ale căror companii au început să adopte IA cred că aceasta va crește productivitatea, iar 70% sunt de părere că IA va schimba semnificativ activitatea companiei lor.

Cu toate acestea, adoptarea și integrarea strategică a IA în companiile din România sunt încă limitate. Totuși, directorii acestor companii împărtășesc opiniile omologilor lor la nivel global în ceea ce privește impactul IA asupra modelelor de afaceri și a nevoii de abilități noi pentru angajați. Este critic pentru fiecare dintre noi să adoptăm o atitudine deschisă pentru învățarea continuă și să înțelegem că adaptarea și flexibilitatea sunt esențiale pentru păstrarea valorii pe piața muncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare