ROBOR la trei luni a urcat la 5,90%. Creșteri ușoare și pentru indicii folosiți la creditele ipotecare

FINANCIAR. Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru creditele de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut luni la 5,90% pe an, față de 5,88% pe an în ședința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României.

La începutul anului 2025, acest indice se situa la 5,92%, nivel apropiat de cel înregistrat în prezent.

Creșteri au fost consemnate și în cazul altor indici ROBOR utilizați în calculul dobânzilor bancare. ROBOR la șase luni, indicator folosit în stabilirea ratelor pentru creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,95% pe an, de la 5,90% în ședința de vineri.

De asemenea, ROBOR la 12 luni a ajuns la 6,00% pe an, în creștere față de 5,97% înregistrat anterior.

În paralel, indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat prin OUG 19/2019 și utilizat pentru majoritatea creditelor noi acordate populației, este în prezent de 5,68% pe an.

IRCC este calculat ca media aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare, fiind stabilit trimestrial pe baza datelor din piața financiară. În prezent, indicatorul reflectă tranzacțiile din trimestrul al treilea al anului 2025.

Evoluția indicilor ROBOR și IRCC este urmărită atent de debitori și de sectorul bancar, deoarece aceste valori influențează nivelul ratelor lunare pentru creditele în lei cu dobândă variabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare