România devine al doilea cel mai mare producător de biciclete din UE

ECONOMIE. România s-a clasat pe locul al doilea în rândul țărilor UE care au produs cele mai multe biciclete în 2021, potrivit datelor publicate de Eurostat. Aproximativ 2,5 milioane de unități au fost produse de producătorii români anul trecut.
Portugalia (2,9 milioane) a fost pe primul loc, urmată de România, Italia (1,9 milioane), Germania (1,4 milioane) și Polonia (1,2 milioane). În total, 13,5 milioane de biciclete au fost produse în UE în 2021.
Țările membre ale Uniunii au exportat în mod colectiv în țări terțe biciclete convenționale și electrice în valoare de 921 de milioane EUR anul trecut. Aproximativ 1,48 milioane au fost convenționale, în valoare de aproximativ 433 milioane EUR. Numărul de biciclete convenționale destinate exportului a crescut cu 16% în 2021.
Au fost exportate și peste 315.000 de biciclete electrice în valoare de aproximativ 488 milioane EUR, o creștere cu 15%.
Totuși, în același an, țările UE au importat 5,74 milioane de biciclete neelectrice în valoare de peste 1 miliard de euro, o creștere cu 17% față de 2020. Au importat și 1,14 milioane de biciclete electrice în valoare de 849 de milioane de euro. Importurile de biciclete electrice au crescut cu 37% în 2021.
UK și Elveția au fost principalele destinații pentru exporturile europene de biciclete. Regatul Unit a fost principala destinație pentru exporturile de biciclete convenționale din UE (30% din totalul extra-UE) în 2021, urmată de Elveția (21%), Statele Unite (6%), Norvegia și Australia ( ambele cu 5%).
În același timp, Elveția și Regatul Unit au fost, de asemenea, principalele destinații pentru exporturile UE de biciclete electrice (38% și, respectiv, 27% din totalul exporturilor extra-UE de biciclete electrice), urmate de Norvegia (13%) și Statele Unite (8%).
Bicicletele convenționale au fost importate în UE din Cambodgia (27% din totalul importurilor de biciclete din afara UE), Taiwan (26%), China (10%), Bangladesh (8%) și Turcia (5%). Între timp, importurile de biciclete electrice au venit în principal din Taiwan (57% din totalul importurilor de biciclete electrice extra-UE), urmate de Elveția (13%), Vietnam (11%), China (7%) și Turcia (6%).
Nu există date oficiale cu privire la numărul de biciclete din România, însă experții spun că metoda de transport pe două roți, ecologică, câștigă tot mai multă popularitate în țară.