SĂ NU UIȚI – Obiceiuri de Crăciun în Mureșul interbelic: Umblatul cu turca în zona Reghinului

TRADIȚII. „În jurul Reghinului, pe valea Mureșului, a Gurghiului și spre Râpi, unul dintre obiceiurile cele mai neclintite și mai vechi, și care aduce multă veselie și entuziasm, este umblatul cu turca”, scria, la 1934, mureșeanul Ionel Maloș. Turca este un fel de… „capră” de Mureș. În Moldova i se spune „capră”, în zona Hunedoarei i se spune „cerb”, în sudul Transilvaniei se numește „boriță” (de la bour), în Muntenia și Oltenia este denumită „brezaia”, iar în unele zone din Ardeal, „țurcă”.

Obiceiul, așadar, nu este unic, dar în zona Reghin avea particularitățile sale. De pildă, existau turca flăcăilor și turca copiilor. Turca flăcăilor era “alcătuită dintr-un bot de lemn cu barbă și cu mustăți, fixate în vârful unui baston de 1,2 metri. Peste acest schelet se așează un covor frumos, împodobit cu prâsnei (n.red., titirezi), piei de iepure, zurgălaie și cănaci (n.red., ciucuri)”.

Sub acest covor se ascundea cel care juca turca, al cărei bot era despicat, partea inferioară fiind mobilă, asemeni unui maxilar, „iar prin manevrarea unei sforicele se isbește de maxilarul fix, scoțând sunete care, dacă sunt frumos ritmate, produc o melodie interesantă”. În Reghinul interbelic, turca se juca (“în ziua întâi de Crăciun”) pe ritmul impus de un fluier sau o vioară, iar flăcăul era recompensat cu „un colac frumos”.

Spre deosebire de turca flăcăilor, turca copiilor nu era acoperită cu un covor, podoabele (cănaci, zurgălăi și clopoței) fiind fixate pe un semicerc cu deschiderea în sus, “ca două urechi mari”. Turca copiilor se juca în dimineața de Crăciun, pe ritmuri „cântecelor de lume sau religioase”. Pentru prestație, copiii erau recompensați cu colaci și bani.

Cătălin VISCHI