Șah mat? Nu, Regele mai are o mutare!

MOTIVAȚIONAL! La Muzeul Luvru, printre capodoperele care atrag anual milioane de vizitatori, există un tablou numit „Șah Mat”. Pictura îl reprezintă pe Diavol stând de o parte a unei table de șah și un bărbat pe partea opusă, cu capul sprijinit în mâini și expresia deznădejdii pe față. Privind scena, ghidul muzeului le explică turiștilor că omul din imagine și-a pierdut sufletul în fața Diavolului. Părea o poveste simplă despre eșec și pierdere.

Dar lucrurile aveau să ia o turnură neașteptată într-o zi obișnuită la muzeu.

Între un grup de turiști care admira tabloul se afla și un campion mondial la șah. Spre deosebire de ceilalți, acesta s-a oprit și a continuat să analizeze pictura cu mare atenție, chiar după ce grupul s-a mutat spre alte opere de artă. Fascinat de scena din fața lui, campionul nu și-a desprins ochii de tabla de șah reprezentată în tablou.

Ghidul, observând că acesta rămăsese îngăndurat într-un colț al sălii, s-a întors spre el:

— Domnule, grupul a plecat mai departe. Sunteți bine?

Campionul a răspuns, fără să șiîme ochii de pe tablou:

— Mă uit la pictură…

— Da, știu. Se numește Șah Mat. Diavolul râde pentru că omul a pierdut partida.

Zâmbind enigmatic, sahistul a spus:

— Da, și eu am observat asta. Dar ceva nu se potrivește… În timp ce vă priveam mai din depărtare, am continuat să analizez poziția pieselor de pe tabla de șah. Trebuie să știți că sunt campion mondial la șah. Oamenii obișnuiți văd o simplă scenă de șah pierdută, dar eu văd altceva.

Intrigat, ghidul a întrebat:

— Ce altceva? Ce ar putea fi diferit?

Cu un zâmbet larg, campionul a rostit ferm:

— Regele mai are o mutare posibilă!

Această revelație simplă, dar profundă, schimbă întregul sens al tabloului. Ceea ce părea o partidă pierdută devine o luptă încă deschisă. Nu mai este vorba despre eșec, ci despre speranță. Despre o ultimă șansă.

Câteodată, și în viață ni se pare că totul este pierdut. Problemele financiare par insurmontabile, relațiile se destramă, și viața pare că nu mai oferă soluții. În astfel de momente, ne identificăm cu omul din tablou și credem că am ajuns la sfârșitul drumului.

Dar această poveste ne amintește un lucru important: Regele mai are întotdeauna o mutare! Fie că vorbim despre credință în Dumnezeu, despre reziliență personală sau despre speranță, întotdeauna există o cale de ieșire. Poate nu este evidentă imediat, dar este acolo.

Așadar, data viitoare când simți că toate „piesele” tale sunt încolțite, amintește-ți că jocul nu s-a terminat până nu faci acea ultimă mutare. Nu lăsa disperarea să te orbească. Ridică-ți privirea, analizează tabla de sah a vieții și găsește-ți mutarea salvatoare.

Diavolul nu poate câștiga niciodată atâta timp cât alegi să continui lupta. Regele tău mai are întotdeauna o mutare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare