SĂNĂTATE – Investiție de 5,5 milioane de euro în Târgu Mureș: un nou centru de diagnostic radiologic şi imagistic în domeniul oncologic

INVESTIȚIE MEDICALĂ. Firma timișoreană Edomed Relife SRL (companie controlată de Vlad Ardeleanu – CEO și acționar majoritar, prin fondul de investiții românesc Morphosis Capital – şi medicul Gheorghe Iana, președintele Societății de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România), care deține operatorul medical Medima Health, va construi în Târgu Mureș un nou centru de diagnostic radiologic şi imagistic în domeniul oncologic.

 

Noua clinică va fi a cincea din portofoliul Medima Health (după cele din București – 2 clinici, Călărași și Alba Iulia) și va fi construită cu o investiție estimată la 5,5 milioane de euro (2,4 milioane de lei, adică circa 11,8 milioane de lei, va veni ca ajutor de stat, acordul de finanțare fiind deja primit de la Ministrul de Finanțe).

 

Clinica va fi dotată cu PET CT (Tomografia cu emisie de pozitroni – PET -, combinată cu computer tomografia – CT – este una dintre cele mai avansate metode de diagnostic imagistic) şi RMN 3 TESLA GE Signa Pioneer 3T (echipament de ultimă generație). De asemenea, clinica va avea capacitatea de producţie de substanţă activă pentru analizele de PET CT.

 

Noul centru de diagnostic radiologic şi imagistic în domeniul oncologic din Târgu Mureș va deveni operațional în 2022-2023.

 

Andrada VLAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare