O călătorie prin povestea ceaiului
ISTORIE. Cultura ceaiului are o istorie bogată de aproape cinci mii de ani, însă există încă dezacorduri privind țara de origine a acestei băuturi. De-a lungul timpului, China a fost considerată locul de naștere al ceaiului, dar au fost găsite urme vechi de plante de ceai într-una dintre provinciile Indiei, ceea ce a pus sub semnul întrebării preeminența chineză. De asemenea, există o variantă care sugerează că Vietnamul ar putea fi locul de origine al ceaiului, de unde acesta s-ar fi răspândit ulterior în China.
Una dintre legendele care explică originea ceaiului datează din timpul dinastiei Tang din China. Conform acestei legende, răspândirea ceaiului se datorează unui călugăr budist care a petrecut mult timp în rugăciune și meditație. Într-o noapte, călugărul a încălcat jurământul său, ceea ce l-a făcut să se simtă vinovat. A tăiat apoi pleoapele, iar din locul unde acestea au căzut pe pământ a crescut un arbust de ceai. Din frunzele acestui arbust, călugărul a pregătit o băutură care i-a conferit o voioșie uimitoare. Ceea ce este interesant de menționat este faptul că în limba chineză, cuvintele care denotă “ceai” și “voioșie, robustețe” sunt redate prin aceeași hieroglifă.
În ceea ce privește termenul care denumește planta în sine, originea sa este chineză, unde “cea” înseamnă “frunză tânără”. Chinezii au fost primii care au preparat o băutură din frunzele de ceai. Conform unei alte legende din primele secole î.Hr., ceaiul era considerat o băutură revigorantă care alunga somnul, motiv pentru care era pregătit exclusiv pentru ceremoniile nocturne. Se spune că aceste proprietăți deosebite ale ceaiului au fost descoperite accidental de către păstori, care au observat că animalele care mâncau frunzele acestor arbuști deveneau extrem de energice.
Tehnica de cultivare și producere a ceaiului a fost mult timp ținută secretă. Abia în secolul al XI-lea, semințele de ceai au fost introduse în Japonia. În Europa, primele mențiuni despre ceai datează din 1584, atunci când a fost adus în Portugalia. Ulterior, a ajuns în Olanda și apoi în Anglia prin intermediul Companiei Indiilor Orientale în 1664. Primele informații despre existența ceaiului au ajuns în Moscova în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, datorită negustorilor cazaci care au intrat în contact cu această băutură în China.
În Rusia, ceaiul a început să fie consumat în special în Siberia cu mult timp înainte de a deveni popular în Europa. El a fost adus din Mongolia și s-a răspândit treptat. În 1639, la Moscova, ceaiul și-a făcut simțită prezența atunci când boierul Vasili Starkov a adus aproximativ patru puduri de ceai (echivalentul a două sute de pachete) deși solul a refuzat inițial acest dar. Treptat, ceaiul a început să fie apreciat, și în 1679 s-a încheiat primul contract de import al ceaiului din China.
Sub domnia lui Alexei Mihailovici, ambasadorul rus din China, Ivan Perfilev, a adus din nou ceai în Rusia. Prima infuzie de ceai a fost degustată de medicul curții, Samoil Kallins, deoarece nu putea oferi țarului o plantă care nu se găsea în ierburile vremii. În 1665, în timpul unei boli de stomac a țarului, acesta a fost tratat cu succes cu ceai. Popularitatea ceaiului a crescut, iar spătarul Nicolae Milescu, care a vizitat China, a descris ceaiul ca fiind o băutură bună și plăcută dacă te obișnuiești cu ea. În Rusia, consumul de ceai a crescut treptat. Din cauza prețului inițial ridicat, ceaiul nu a devenit larg răspândit până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când a devenit mai accesibil, și astfel consumul a depășit cel din Europa. Călătorul german P. S. Pallas, după întâlnirile cu negustorii ruși, menționa în jurnalul său de călătorie că ambianța ar fi fost mult mai plăcută fără atâtea serviri de ceai, deoarece fiecare negustor se mândrea să servească oaspeții cu tot felul de ceaiuri variate.
În secolul al XIX-lea, s-a dezvoltat un intens comerț de ceai cu China. Inițial, șaizeci și cinci de mii de puduri de ceai erau cumpărate anual, iar în jumătatea secolului, cifra a crescut la trei sute șaizeci de mii de puduri. Prețul ceaiului a scăzut odată cu dezvoltarea transportului maritim, care a permis transportul ceaiului de la Canton la Odessa. Situația a evoluat și odată cu construcția căii ferate transsiberiene.
În această perioadă, ceaiul a devenit cea mai populară băutură din Rusia. Magazine specializate au apărut în Moscova și alte orașe mari, iar mari companii au fost înființate pentru a se ocupa de comerțul cu ceai, cu cifre de afaceri în milioane de ruble.
Moscova a devenit centrul incontestabil al culturii de ceai din Rusia, iar diferențele între Moscova și Sankt-Petersburg erau evidente în ceea ce privește pregătirea și servirea ceaiului. Procesul de preparare a ceaiului era considerat o artă la Moscova, unde ceainicul era încălzit ușor, apoi frunzele de ceai erau adăugate și se toarna apă clocotită. Prima infuzie era turnată într-o ceașcă imediat pentru a obține un ceai mai curat și mai aromat. Apoi, ceainicul era umplut din nou cu apă caldă, se acoperea cu un ștergar și se lăsa să infuzeze timp de trei-patru minute. Această metodă ducea la obținerea unei băuturi divine, cu arome bogate și efect revigorant.
Scriitorul moscovit A. I. Kuprin nota: “Modul de preparare a ceaiului este cu adevărat o artă pe care trebuie să o înveți la Moscova. Mai întâi, ceainicul este ușor încălzit. Apoi, frunzele de ceai sunt adăugate și se toarnă apă clocotită. Prima infuzie trebuie turnată imediat într-o ceașcă pentru a obține un ceai mai curat și aromat (…). Apoi, ceainicul este umplut din nou cu apă caldă, în jur de un sfert, se pune pe o tavă și se lasă acoperit cu un ștergar timp de trei-patru minute. După aceea, se umple din nou cu apă clocotită, se acoperă din nou și se lasă puțin să se așeze, și băutura este gata – extrem de aromată, revigorantă și fortifiantă.”
N.V. Poleviociok, un scriitor și ziarist moscovit din jumătatea secolului al XIX-lea, spunea: “La Moscova, ceaiul înlocuiește ceasul; astfel, dacă ți se spune că ceva s-a întâmplat dimineața, la prânz sau seara, înainte sau după ceai, atunci, desigur, înțelegi aproximativ la ce oră s-a întâmplat. Cu alte cuvinte, la Moscova, ceasul este cu adevărat un lux inutil, dar ceaiul este o necesitate.” Astfel, ceaiul a devenit o parte importantă a vieții de zi cu zi în Moscova și în Rusia în general.
În Rusia, cultivarea ceaiului a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dar a devenit o practică sistematică abia în 1883, când a fost făcut un experiment de cultivare a ceaiului în Gruzia. În secolul al XIX-lea, a fost construită prima fabrică de ceai din Rusia, iar producția acesteia a obținut medalia de aur la Expoziția Internațională de la Paris.
Ceaiul a dezvoltat ritualuri speciale în țările care l-au adoptat ca băutură națională, și Rusia nu a fost o excepție. Deși nu are conotații religioase, consumul de ceai a devenit o artă în sine, iar invitarea cuiva la o ceașcă de ceai a fost considerată o dovadă de prețuire.
