SISTEMUL DE SĂNĂTATE – Să nu mai care bolnavii cu targa pe scări, unei clinici din Târgu Mureș i se permite să-și monteze lift… în anul 2020

0
345

DECIZIE. Ne-am uitat și noi pe calendar și am conchis că nu trăim în alt timp, ci în a doua decadă a mileniului III când unii caută modalități pentru adaptarea omului în spațiul extraterestru. Revenind pe pământ, în Târgu Mureș, salutăm decizia conform căreia în această a doua decadă a mileniului III se va monta un lift la una dintre clinicile Spitalului Clinic Județean Mureș (manager dr. Ovidiu Gîrbovan) – aflat sub tutela Consiliului Județean Mureș – și, în acest fel, după finalizarea măreței realizări, bolnavii nu vor mai fi cărați, ca sacii de cartofi, cu targa, saunul sau patul cu roți pe scări.

 

Fericitul eveniment (montarea unui lift) va avea loc la Clinica de Boli Infecțioase I (situată pe strada Gheorghe Doja nr. 89 din Târgu Mureş), sigur, nu chiar acum (deocamdată se va decide că-i oportun să se întâmple asta), dar cum s-a așteptat o mie de ani, se mai poate aștepta puțintel, mai ales că personalul deja a dobândit, de nevoie, dexteritate în transportul bolnavilor pe scări, ca-n Evul Mediu.

 

Liftul va fi montat în exteriorul clădirii, pe aripa vestică a imobilului, către curtea interioră – accesul către ascensor se va face din coridoarele existente. Atât am vrut să vă informăm și să ne bucurăm împreună pentru această atât de “dificilă” investiție, care observăm cu toții că n-a fost posibilă de peste 80 de ani încoace, adică din anul 1939, când a fost dată în folosință clădirea. N-au fost bani, pentru sănătate, asta e! Doar pentru serbări câmpenești și alte numeroase proiecte de pe urma cărora mureșenii n-au rămas cu nimic.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here