SPRIJINUL COMUNITĂȚII – Campanie de donații pentru femeile din medii dezavantajate din județul Mureș

0
34

CAMPANIE COMUNITARĂ. În județul Mureș, JCI Târgu Mureș și Centrul de zi „Casa Dragostei și a Milei” derulează, printre altele, și proiectul “Puternice împreună, femei pentru femei”, ajuns la a treia ediție, organizatorii propununându-și prin acest proiect să aducă, cu sprijinul comunității mureșene și al sponsorilor, un zâmbet și o îmbrățișare femeilor cărora viața nu le-a oferit mare lucru.

 

În cadrul primei ediții, au oferit 100 de poșete cu produsele de igienă personală iar în primăvara anului trecut, cu ocazia zilei de 8 Martie, flori şi cadouri pentru 50 de femei care provin din medii dezavantajate din județul Mureș. În această toamnă, echipa JCI își propune să aducă din nou o bucurie oferind în dar produse dedicate frumuseții, pentru a le reaminti acestor femei că merită să se simtă apreciate și răsfățate, indiferent de provocările și greutățile cu care se confruntă zilnic.

 

Cei interesați să sprijine campania “Puternice împreună, femei pentru femei” pot dona o poșetă, o eșarfă, un deodorant, un șampon, un gel de duș, un săpun de mâini, două pachete de absorbante, pastă de dinți + periuță de dinți, un ruj/balsam de buze, o cremă universală. Rugămintea organizatorilor este ca poșetele și eșarfele să fie în stare bună, iar produsele de igienă să fie produse noi. Pachetele se pot dona până în 15 octombrie, la următoarele punctele de colectare din Târgu Mureș:

 

• Scarlet Cafe – Piața Teatrului nr. 6

• American Corner – Str. Primăriei nr. 2

• Biblioteca Județeană Mureș – Secţia Ştiinte Socio Umane (parter), în clădirea Palatului Culturii și Filiala Dâmbu – Bd. 1848 nr. 37

• Laborator Emanuela – cartier Unirii, Str. Ciucului, nr. 12 şi cartier Tudor, B-dul. Pandurilor, nr. 114-116

• Cafeneaua Roasted Brown – Str. Vulturilor nr. 45

 

Produsele vor fi livrate în cursul lunii octombrie, cu ajutorul “Casei Dragostei și a Milei”.

 

Cei care doresc să sprijine financiar proiectul, pot dona pe pagina fundației doTERRA Healing Hands (Fundația doTERRA Healing Hands fiind implicată în susținerea acestei inițiative pentru a dubla orice donație). Mai multe detalii, pe pagina organizatorilor.

 

msnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ