Ștefania Mărăcineanu – savanta care a realizat prima ploaie artificială din lume

STIINȚĂ. În lumea științifică, Irene Joliot-Curie este cunoscută pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul radioactivității artificiale, fapt ce i-a adus Premiul Nobel. Cu toate acestea, puțini sunt conștienți de rolul crucial jucat de o cercetătoare mai puțin cunoscută, dar de o importanță majoră: Ștefania Mărăcineanu.

Născută în 1882 în București, Ștefania Mărăcineanu și-a demonstrat pasiunea pentru știință în ciuda provocărilor din viața sa timpurie. Crescând într-un orfelinat, ea și-a urmat cu hotărâre studiile, absolvind ulterior Facultatea de Științe Fizico-Chimice a Universității din București. În 1922, cu o bursă din partea Ministerului de Științe din România, s-a îndreptat către Paris pentru a studia radioactivitatea sub îndrumarea celebrei Marie Curie.

În timpul cercetărilor sale, Mărăcineanu s-a concentrat pe radioactivitatea artificială și a contribuit semnificativ la înțelegerea acesteia. Ea a demonstrat că timpul de înjumătățire al poloniului, element descoperit de Marie Curie, depinde de metalul pe care este depus stratul de poloniu. De asemenea, a explorat efectele particulelor alfa asupra atomilor metalului, furnizând informații prețioase despre transformările radioactive. Aceste descoperiri au pus bazele înțelegerii radioactivității artificiale.

În 1924, Ștefania Mărăcineanu și-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Sorbona din Paris, în fața unor mari figuri ale științei. Aceasta a fost un moment marcant în cariera ei, cu recunoaștere la nivel internațional. A continuat să lucreze în laboratoarele din Europa și să se implice în numeroase cercetări.

Cu toate acestea, contribuția ei a fost adesea subestimată sau chiar ignorată. În anul 1935, Irene Joliot-Curie și soțul ei au primit Premiul Nobel pentru radioactivitatea artificială, în timp ce descoperirile lui Ștefania Mărăcineanu au fost practic ignorate. Chiar și în lucrările lor, numele ei nu a fost menționat.

Dincolo de această nedreptate, Ștefania Mărăcineanu și-a continuat munca în cercetare, concentrându-se pe domeniul ploilor artificiale. În 1930, a depus o cerere de brevet pentru un “mijloc de a provoca ploaia”. Experimentele sale au implicat injectarea norilor cu săruri chimice radioactive pentru a stimula formarea ploii. Chiar dacă experimentele ulterioare nu au dus la rezultate consistente, eforturile ei au deschis uși pentru cercetările viitoare în acest domeniu.

Ștefania Mărăcineanu a murit în 1944, la doar 62 de ani, probabil ca urmare a expunerii îndelungate la radiații. Moartea ei a lăsat în urmă o moștenire importantă, deși adesea nerecunoscută, în domeniul radioactivității și al cercetărilor legate de ploi artificiale.

Astfel, istoria științei ne învață că adesea există contribuții remarcabile care rămân în umbră. În cazul Ștefaniei Mărăcineanu, este important să îi recunoaștem rolul vital în dezvoltarea radioactivității artificiale și să-i aducem omagiu pentru curajul și perseverența ei în fața provocărilor.