STRATEGIE – Cum a supus falsul independent Dorin Florea, apartenent al unei aparente minorități, forul deliberativ din Tîrgu Mureș, devenind din executiv decident

ANALIZĂ. Consiliul Local (CL) Tîrgu Mureș e forul deliberativ ales de electoratul din municipiul reședință de județ să-i reprezinte. Mai exact: spuma, crème de la crème, miezu’. Implicit, se presupune că aici (adică acolo, în ședințele CL) se dezbate, aplicat, pentru dezvoltarea orașului. Unii vor crede că e un soi de for cu valențe academice. Nu-i. Fiecare CL arată exact așa cum merită cetățenii-electori ai orașului respectiv. E suma tuturor chipurilor și abilităților adulților din urbe. Așa arată și CL Tîrgu Mureș: o medie a implicării electoratului orașului.

Ca observator de un sfert de secol al scenelor administrativ-politice, actualul CL Tîrgu Mureș îmi dă senzația de “ceva extrem de tern, cu un sclipici ușor estompat”. Un kitsch politic cu pretenții administrative – dacă doare, îmi cer scuze explicând că scrierea asta nu e terapeutică, nici măcar paleativă, ci observă cu detașare și argumente comparative cumulate un fapt.

Fiecare ședință seamănă cu ultima înfățișare într-un proces de divorț cu deznodământul cunoscut dinainte. Nici nu e greu. Primarul Dorin Florea, un om târșit în cele cinci mandate, are deja exercițiu, apropae a devenit un reflex pavlovian, necondiționat, fără efort, să-și supună forul deliberativ (care, în fapt, ar trebui să fie cel care conduce și impune interesele orașului, primarul fiind doar un executant, un “punător” în practică, a deciziilor aleșilor).

Strategia

Cum a supus Florea (un fals declarat independent politic) pleiada de aleși proveniți din patru partide politice (UDMR, PSD, PNL, POL)? Simplu: reprezentanții primelor două partide din punctul de vedere al aleșilor (UDMR și PSD) au primit câte un post de viceprimar. Cu PNL a fost simplu, Florea (ultima dată pedelist) fiind, cel puțin moral, asimilat de liberali după absorbția PDL sub cupola PNL. A mai rămas nerezolvat POL, dar ăștia sunt ignorați de Florea, pentru că oricum sunt doar trei și votul lor e anulat de votul majorității disciplinate de Florea, majoritate confortabilă constituită din cele trei partide supuse.

În consecință, se votează ce vrea Florea, care nici nu se mai obosește să participe la ședințe – mărturisesc că n-am mai văzut/auzit de vreun alt primar de municipiu care să ignore cu atâta detașare și perseverență ședințele forului deliberativ (varianta oficială e că nu-i place scandalul desuet din CL, varianta neoficială e „pentru că-și permite”). Neexistând o opoziție consistentă, concordia politico-administrativă e doar ușor trepidată de “poliști”, însă doar la nivelul ruperii plictisului.

Rețeta nu e nouă, nu e brevetată de primarul Florea, doar e pusă în practică și de el. Strategia supunerii forului deliberativ de cel executiv este considerat primul punct „de rezolvat” pentru primul edil – unul dintre primarii de municipiu din Transilvania mi-a explicat strategia cu următorul argument, refuzând să se considere, așa cum îl așează legislația din administrație, în banca executanților: “Eu am fost ales de oameni, eu conduc!” (de parcă consilierii locali ar fi aleși de animale…). Nevoia de putere. Pentru a putea fi pusă în practică e nevoie de acceptul consilierilor.

Metamorfoza

Cum se obține acest accept tacit de metamorfozare a deliberativului (CL) în executant și al executivului (primar) în decident? Ca-n viață, ca-n orice negociere: dai ceva la schimb. De pildă, blatul lui Florea cu UDMR a fost antamat încă dinaintea alegerilor locale, pe față, fără niciun ascunziș, organizația politică din România fondată pentru a reprezenta interese ale comunității maghiare, UDMR, neavând candidat la funcția de primar. Un troc. Au primit, la schimb, postul de președinte al Consiliului Județean (prin fostul primar din Sovata, Péter Ferenc), postul de viceprimar în municipiul reședință de județ (prin Makkai Grigore), funcții în deconcentrate etc.

„Le mai dai și lor „ceva”, sigur, dar, per total mereu iese așa cum vreau eu. Asta e o prostie cu deliberativul și executivul… Păi atunci ce sens mai are să vrei să fi primar? Nu să conduci? Ai viziunea ta, ai astea, pârghiile, bugetul… Cum adică, primarul să execute ce ordonă ăia (n.red. CL)? O prostie! Primarul e Dumnezeul orașului!”. Prin “ceva” înțelegeți fiecare ce doriți. Însă… a fost clar, sper. Edificator. Aaa, era să omit ceva: de ce nu e bine așa? Neavând o democrație (n-am găsit alt termen care să descrie exact regimul politic din România de azi) sănătoasă, opoziția rațională ar trebui să păstreze în echilibru balanța decizională. În lipsa unei opoziții puternice, se crează premisele derapajelor decidenților și  senzația pe care aceștia și-o autoinduc că ar fi micii dumnezei ai marilor orașe.

Cătălin VISCHI