SUME OFICIALE – Ce salarii au șefii administrației publice din județul Mureș: de la 2.000 la 2.800 de euro net

LEFURI PENTRU ȘEFII BUGETARILOR. Scrierea de față se bazează exclusiv pe documente financiare oficiale ale instituției administrației publice a județului Mureș, respectiv Consiliul Județean, for aflat sub controlul total al cuplului politic conjunctural UDMR & PSD, acțiune exercitată de președintele Péter Ferenc și vicepreședinții Ovidiu Dancu și Alexandru Cîmpeanu.
Top 5
Sigur, cea mai mare leafă o are președintele CJ Mureș, udemeristul Péter Ferenc, care încasează lunar 23.400 lei brut (net, în mână, primește lunar 13.689 de lei, echivalentul a 2.828 de euro).
În topul lefurilor încasate de șefii administrației județene, urmează, la fel de firesc, cei doi vicepreședinți pesediști (Dancu și Cîmpeanu), dar și administratorul public (Szász Zoltán Tibor, în funcție din decembrie 2018), cei trei având aceeași leafă pe care o încasează lunar: 20.800 de lei brut (net, 12.168 de lei, echivalentul a 2.514 euro) – Cîmpeanu cumulează leafa cu pensia de peste 11.300 de lei net/lună (este fostul șef al Poliției Reghin și adjunct al Poliției județene, postură din care s-a pensionat/trecut în rezervă, la 52 de ani).
Pentru contabili, statisticieni și cei interesați, în cazul președintelui și al celor doi vicepreședinți acest venit este constituit din indemnizația lunară la care se adaugă un spor de 25% din indemnizația lunară a funcției pentru implicarea în proiecte cu finanțare nerambursabilă (adică peste 500 de euro net pe lună) – în cazul administratorului public, nu (atât i s-a fixat salariul).
În fine, top 5 lefuri în administrația publică a județului Mureș este completat de Aurelian Paul Cosma, secretarul general al județului, care încasează lunar un salariu brut de 16.636 de lei (9.732 de lei net, echivalentul a 2.010 euro).
Alți șefi
În imediata apropiere a topului, Adina Gabriela Popescu, arhitect șef al județului (numită interimar, din postura de arhitect al municipiului Sighișoara), cu un brut de 16.435 lei (9.614 lei net, echivalentul a 1.986 euro), urmată de directorii executivi cu bruturi de 16.276 lei (9.521 lei net, echivalentul a 1.967 euro), de șefii de serviciu cu bruturi de 13.380 de lei (7.827 lei net, echivalentul a 1.617 euro) și de șefii de birou cu bruturi de 12.265 de lei (7.175 de lei net, echivalentul 1.482 de euro).
La aceste sume se adaugă un plus de 10% din salariul de bază pentru toți angajații care primesc sporul pentru controlul financiar preventiv și, evident, cei 142 de angajați ai Consiliului Județean Mureș beneficiază de vouchere de vacanță și de o indemnizație de hrană. Pentru voucherele de vacanță și indemnizația de hrană a angajaților Consiliului Județean Mureș se plătește pe an suma totală de 783.772 de lei (echivalentul a 162.000 de euro).
Cătălin VISCHI
2 comments
Datorită specialei, dl. polițist vice Cîmpeanu primește cam 5000 de euro pe lună. Cu banii ăștia trăiești oriunde pe planetă. Trăiască Românica dodoloață!
Precizare, probabil, că in sănătate ,norma de hrana se supraimpoziteaza, minimum 40 la sută. Așa că ăia nu e cadou, ci e tichetul de masa acordat parțial, sa para PSD generos.