TAGRO – Tractorul românesc produs în Reghin a fost scos la vânzare

COMERCIALIZARE. Tagro, noul și singurul tractor românesc, realizat în urma unei investiții a firmei IRUM Reghin (controlată de Mircea Eugen Oltean) de peste 4 milioane de euro, și prezentat public în 30 octombrie 2018, la București, a fost scos la vânzare în această lună, cel puțin o reprezentață a producătorului reghinean, cea din comuna mureșeană Cristești, oferind spre vânzare modelele cu motorizare de 86 CP și 95 CP la prețurile de 34.500 euro + TVA, respectiv 34.750 de euro + TVA. Conform producătorului, modelul cu motorizare de 102 CP va fi scos la vânzare cu suma de 34.950 euro + TVA.

 

Tagro a primit omologarea europeană RAR în aprilie 2019, când a început și producția de serie. Conform strategiei producătorului IRUM, în acest an vor fi fabricate şi scoase la vânzare 200 de tractoare, în 2020 se estimează producția și comercializarea a 300 de unități Tagro, iar în 2021 firma reghineană și-a propus să producă și să scoată la vânzare 500 de tractoare Tagro.

 

Conform ofertei de vânzare, tractorul pus în vânzare are transmisie mecanică cu 12 viteze și inversor, cu posibilitate de cuplare 4 x4, este dotat cu aer condiționat automat și ventilație cu sistem de filtrare a aerului, geam spate cu degivrare și scaun operator pneumatic cu încălzire. Producătorul oferă o garanție a motorului de 2 ani (sau 1.500 de ore de funcționare) și o garanție a tractorului de 2 ani (sau 1.000 de ore de funcționare).

 

Tagro, primul tractor produs în România după o pauză de 10 ani, a fost realizat în Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Utilaje Agricole și Forestiere – IFOR Reghin, proprietate a grupului de firme Maviprod, în incinta fabricii IRUM.

 

Liviu DAMIAN

4 comments
    1. Nu noi vindem tractoare și nici nu le facem munca celor care execută această operațiune comercială (nu pentru că suntem răi, ci pentru că avem altă treabă pe lumea asta). Din acest motiv, adresați întrebarea vânzătorilor/producătorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare