Dorin Florea

TENTATIVĂ – Cei de la Direcția Școli, trimiși de Florea în Germania să stabilească „colaborări cu cele mai mari instituții de învățământ din Europa”

EXCURSIE ÎN GERMANIA. Trei angajați ai Direcției Școli din Primăria Târgu Mureș, un consilier local și un șofer vor fi trimiși în Germania, cu 5.200 de euro în buzunare, să stabilească în șapte zile și șase nopți “relații de colaborare cu cele mai mari instituții de învățământ din Europa”.

 

Cam ăsta-i rezumatul acestei scrieri, din nefericire reale, adică nu-i așa, un soi de pamflet, ci consemnează un proiect al primarului Dorin Florea, proiect care, cel mai probabil, se va concretiza la prima reunire a forului deliberativ al urbei (argument: pentru că edilul controlează majoritatea din Consiliul Local).

 

… cu cele mai mari…

 

Fapta va fi pusă în practică în perioada 18-24 februarie 2019, fiind dispusă de primarul Dorin Florea. Edilul a decretat deja (deși încă nu are girul Consiliului Local, dar asta este doar chestiune de timp) că “Primăria Municipiului Tîrgu Mureș va participa la Târgul Internațional de Educație și Training din Köln, Didacta 2019”.

 

Scopul delegației, din care Florea a stabilit deja că vor face parte “trei reprezentanți din cadrul serviciului Direcția Școli, un reprezentant al Consiliului Local și un conducător auto”, este „stabilirea de relaţii de colaborare cu cele mai mari instituţii de învăţământ din Europa”.

 

Pe lângă dezideratul suprem impus de edil, delegația care merge în excursie pe bani publici la Köln (Germania) mai are fixate niște obiective. Cel mai probabil au dat greșit copy-paste de undeva, altfel e dificil să explici cum celor patru + șoferul li se poate fixa, în Köln!, următoarele scopuri: “dezvoltarea învăţământului tehnic, tehnologic şi profesional, adaptarea acestuia la noile condiţii socio-economice”. Nu-i perfect?

 

Pentru realizarea excursiei, cei cinci vor primi, conform legii, diurna de 35 de euro/zi și, firesc, li se va plăti cazarea, transportul (cu mașina) și asigurările de sănătate, suma totală necesară îndeplinirii proiectului avansat de primar fiind de 5.225 euro + 200 de lei. Cam asta-i povestea. Ș-am încălecat pe-o șa. Călătorie plăcută și, ’orba aia, când le-o fi mai rău, așa să le fie!

 

Cătălin VISCHI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare