TRAGERE LA SORȚI – Unirea Ungheni și-a aflat adversarul din turul 3 al Cupei România: toate detaliile despre meci și adversar

CUPA ROMÂNIEI. Singura echipă mureșeană rămasă în Cupa României este CS Unirea Ungheni 2018, calificată în turul 3 după ce a dispus de două conjudețene: 3-0 cu ACS Kinder Sângeorgiu de Mureş (echipă de Liga a IV-a, desemnată reprezentanta AJF Mureș în competiție, după ce s-a clasat pe locul 2 în campionat) și 4-2 cu Avântul Reghin.

 

Conform tragerii la sorți a FRF, care a ținut cont de criteriul geografic, în turul 3 al Cupei României Unirea Ungheni va juca cu AFC Odorheiu Secuiesc  (Liga a III-a). În sezonul trecut al Cupei României, cele două echipe s-au întâlnit în turul 2, în septembrie 2020, la Ungheni, echipa mureșeană fiind eliminată de AFC Odorheiu Secuiesc cu scorul 0-1 (0-0).

 

Meciul va avea loc în 25 august, de la ora 17.30, în deplasare, în județul Harghita, pe Stadionul Municipal din Odorheiu Secuiesc (stadion cu o capacitate de 5.000 de locuri). În această ediție de campionat, AFC Odorheiu Secuiesc va activa în Seria a 5-a a Ligii a III-a. În sezonul precedent, echipa a avut o evoluție modestă și a evitat retrogradarea în Liga a IV-a doar la barajul de menținere (în dauna echipei Viitorul Liteni), dar în urma schimbărilor făcute în pauza competițională, în acest sezon este considerată una dintre favoritele la câștigarea seriei.

 

AFC Odorheiu Secuiesc s-a calificat în turul 3 al Cupei României după ce a devansat cu 6-0 AS Golimpiakosz Odorheiu Secuiesc (Liga a IV-a Harghita) și cu 4-0 AFCS Viitorul Curiţa (Liga a IV-a Bacău) – a disputat ambele meciuri în deplasare. Echipa harghiteană, antrenată de Mihai Ianc, are o strânsă colaborare cu divizionara secundă FC Csikszereda Miercurea Ciuc, care îi împrumută gratuit jucători (pentru această ediție de campionat i-au împrumutat fundașul Szabolcs Baga – 19 ani și mijlocașii Barna Racz și Kristof Lazar – ambii în vârstă de 18 ani).

 

 

De asemenea, clubul harghitean a renunțat la portarul Sebastian Moroz (23 ani, transferat liber de contract la Astra Giurgiu, în Liga a II-a) și l-au împrumutat pe Ștefan Georgescu (19 ani, de la Unirea Dej). Alte transferuri reușite de harghiteni pentru acest sezon: Bogdan Andrei Vasile (Unirea Slobozia), atacantul central Andrei Mateiciuc (Ceahlăul Piatra Neamț), mijlocașul Vasile Petra (SCM Zalău), fundașul Cătălin Mihai Savin (FK Csikszereda Miercurea Ciuc – 30 de ani, experimentat, are 28 de meciuri în prima ligă, la Concordia Chiajna și Rapid), fundașul central Cristian Merdariu și mijlocașul ofensiv Ovidiu Covaciu (ambii de la Avântul Reghin).

 

 

Una dintre formulele de 11 încercate de antrenorul Mihai Ianc în acest sezon al Cupei este următoarea: Georgescu – Marucza, Merdariu, Berkeczi, Barta – Savin, Vasile, Simó, Covaciu – Petra, Mateiciuc.

 

Iată programul complet al turului 3 al competiției:

 

* Şomuz Fălticeni – Dante Botoşani

* Huşana Huşi – Ştiinţa Miroslava

* CSM Focşani 2007 – Aerostar Bacău

* AFC 1919 Dacia Unirea – Suporter Club Oţelul Galaţi

* Metalul Buzău – AS FC Buzău

* CS Năvodari – Unirea Constanţa

* SC Popeşti-Leordeni – Unirea 04 Slobozia

* Recolta Gheorghe Doja – Agricola Borcea

* Progresul Spartac – Concordia Chiajna

* CS Tunari – FC Metaloglobus

* CSO Plopeni – ACS Petrolul 52

* SR Municipal Braşov – Fotbal Club Braşov

* Voinţa Stremţ – CSC 1599 Şelimbăr

* FC Pucioasa – Unirea Bascov

* Sporting Roşiori 2008 – CSM Slatina

* ACSO Filiaşi – Vediţa Coloneşti

* Pandurii Lignitul – Viitorul Pandurii

* Jiul Petroşani – CS Hunedoara

* Progresul Ezeriş – CSM Reşiţa

* Avântul Periam – SC FC Ripensia

* Crişul Chişineu Criş – Şoimii Lipova

* AFC Odorheiu Secuiesc – Unirea Ungheni 2018

* Sănătatea Cluj – Universitatea Cluj

* Gloria 2018 Bistriţa – Unirea Dej

* CAO 1910 Oradea – SCM Zalău

* ACS Fotbal Comuna Recea – Minaur Baia Mare (Minaur Baia Mare este calificată în turul 4, FRF comițând o gravă eroare după ce a introdus-o în urne pe Fotbal Comuna Recea, echipă retrogradată din Liga a II-a, care s-a desființat, retragerea fiind înregistrată de FRF).

 

* Foto generică: @ Haáz Vince(szekelyho.ro)

 

Andrei TUDORAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare