TRANSPARENȚĂ – Primarul din Iernut, Ioan Nicoară, și-a făcut public salariul său și pe al angajaților Primăriei

SALARII. Primarul orașului mureșean Iernut, Ioan Nicoară (care este și vicepreședinte PNL Iernut), și-a făcut public salariul său și pe al angajaților Primăriei. Astfel, coform grilei de salarizare, Nicoară, fost inginer șef la Apele Române și aflat în funcția de primar din anul 2008, câștigă lunar 10.450 de lei (plus sporurile legale), iar viceprimarul Teofil Vasile Mărginean (UNPR) încasează 8.850 de lei pe lună (plus sporurile legale).
Secretarul orașului, Laura Dordea, are un salariu de 8.360 de lei + sporurile legale, arhitectul șef al urbei încasează lunar 7.980 de lei (+ sporurile legale), un șef serviciu primește lunar 7.790 de lei (la fel, plus sporuri), iar un șef de birou are salariu de 7.410 lei + sporuri.
Iată alte câteva salarii aferente funcțiilor din aparatul administrativ public din orașul Iernut: un auditor are salariul de bază de 5.225 lei, un inspector între 3.610 lei și 5.130 de lei, iar un polițist local între 3.040 de lei și 3.990 de lei (plus sporurile aferente – de pildă, norma de hrană este în cuantum de 32 de lei/zi).
Pompierii din Iernut primesc următoarele salarii: șeful de serviciu – 6.080 de lei, șeful de grupă – 4.180 de lei, pompier – 3.515 lei, iar șoferul – 3.420 de lei (la toate salariile se adaugă sporuri). Dacă vă întrebați care este cel mai mici salariu, aveți și răspunsul: un muncitor necalificat, acesta încasând între 2.660 de lei și 2.755 de lei – un arhivar debutant și portarul au salariul de bază de 2.850 de lei, iar șoferii, între 3.135 de lei și 3.325 de lei. Consilierii locali din Iernut primesc o indemnizație maximă lunară de 1.045 de lei.
Liviu DAMIAN