UDMR rămâne piesa-cheie în negocierile pentru noul Guvern. PSD caută voturile necesare pentru un cabinet condus de Sorin Grindeanu

POLITICĂ. UDMR continuă să joace un rol decisiv în negocierile pentru formarea viitorului Guvern, în condițiile în care un eventual Executiv condus de Sorin Grindeanu are nevoie de o majoritate parlamentară dificil de construit. Deși, alături de PNL și USR, Uniunea și-a exprimat susținerea pentru europarlamentarul Siegfried Mureșan în funcția de prim-ministru, presiunile politice pentru schimbarea acestei poziții continuă.
Pentru învestirea unui Guvern sunt necesare 233 de voturi în Parlament. PSD deține în prezent 127 de parlamentari, iar împreună cu grupul minorităților naționale ar ajunge la 144 de voturi, insuficient pentru formarea unei majorități.
În acest context, voturile UDMR sunt considerate esențiale. Potrivit calculelor politice, social-democrații încearcă să atragă și un grup de aproximativ 20-25 de parlamentari liberali care l-au susținut pe Adrian Veștea în competiția internă din PNL. Într-un asemenea scenariu, numărul voturilor ar urca la aproximativ 200.
Ecuația parlamentară este completată de grupurile apropiate fostului premier Victor Ponta. Grupul Uniți pentru România din Camera Deputaților și grupul PACE – Întâi România din Senat ar putea aduce alte câteva zeci de voturi, însă chiar și în această variantă ar mai fi necesar sprijinul unor parlamentari neafiliați sau al unor membri din SOS România pentru atingerea pragului de 233 de voturi.
Vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că partidul este pregătit să intre la guvernare și a subliniat că UDMR poate înclina decisiv balanța.
„Dacă am avea voturile de la UDMR, vă spun că un guvern Grindeanu ar trece fără probleme”, a afirmat aceasta, apreciind că formațiunea este „un partid serios”, care își respectă angajamentele asumate.
Totodată, Lia Olguța Vasilescu a criticat propunerea comună a PNL, USR și UDMR pentru funcția de prim-ministru, susținând că Siegfried Mureșan nu are experiență în politica internă.
De cealaltă parte, președintele PNL, Ilie Bolojan, a respins ideea unui sprijin necondiționat pentru un Guvern condus de Sorin Grindeanu. Liderul liberal a precizat că discuțiile purtate între partide au vizat doar posibilitatea unui acord politic, fără ca negocierile să se încheie cu un consens. În opinia sa, PSD solicită o susținere fără condiții din partea partenerilor politici.
Negocierile pentru formarea noului Executiv continuă, iar poziția UDMR rămâne, în acest moment, unul dintre elementele care pot decide dacă Sorin Grindeanu va reuși sau nu să obțină voturile necesare pentru învestirea Guvernului.




