UN NOU TRANSFER DE PACIENȚI – Alți 6 pacienți în stare gravă din București, transferați în noaptea trecută la Târgu Mureș

MISIUNE. În noaptea trecută, alți 6 pacienți infectați cu SARS-CoV-2, în stare gravă, au fost transportați de la București la Târgu Mureș cu o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale.
Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 21.00, iar pacienții transferați au fost însoțiți/monitorizați de o echipă medicală formată din specialiști din cadrul SMURD și o echipă medicală a Bazei 90 Transport Aerian. De la aeroportul mureșean, pacienții au fost transportați către Spitalul Clinic Județean Mureș.
Acesta este cel de-al doilea transfer din perioada recentă a unor pacienți în stare gravă din București la Spitalul Clinic Județean din Târgu Mureș, după cel de vineri, 24 septembrie 2021. Spitalele din Capitală nu mai au locuri în secțiile ATI COVID-19, iar pacienții care necesită intubare sunt transferați la alte spitale din țară.
* Foto: @Libertatea
Andrada VLAS




