Cristi Danileț

UTIL – Judecătorul Cristi Danileț vine în Târgu Mureș pentru un atelier practic gratuit de educație juridică pentru tineri

EDUCAȚIE JURIDICĂ. Judecătorul Cristi Danileț va susține o lecție de educție juridică pentru tineri în Târgu Mureș. Organizată de Asociația Amper, lecția se va desfășura sub forma unui atelier practic, interactiv, la Uzina Foto din cartierul Unirii, strada Plopilor nr. 12,  duminică, 22 septembrie, de la ora 12.00.

 

Cristi Danileț va exemplifica subiectele abordate cu cauze pe care le-a soluționat ca judecător. Participanții vor afla ce trebuie să facă pentru a studia Educație juridică la școală și ce pericole pot evita dacă cunosc și înțeleg legile.

 

Lecția se va desfășura sub forma unui atelier practic, în timpul căreia se va răspunde la întrebările: de la ce vârstă riști un dosar penal, cum poți preveni comiterea de infracțiuni, ce faci dacă ești prins fără bilet în autobuz, poți filma o bătaie la școala, ce faci când ești șantajat cu poze intime, cum poate fi ascultat legal telefonul tău, ce fel de droguri nu se pot consuma în România, cum te comporți într-o sală de judecată.

 

Evenimentul va fi interactiv, judecătorul Danileț va răspunde și întrebărilor venite din partea participanților. Lecția este gratuită și este recomandată în special elevilor de liceu, dar este o oportunitate, unică în Târgu Mureș, pentru orice tânăr care dorește să deprindă cunoștințe minime pentru a descâlci hățișul legislativ.

 

Cei care doresc să participe la atelierul de educație juridică cu Cristi Danileț sunt rugați să completeze formularul de înscriere pe care îl găsesc pe https://www.amper.org.ro/educatie-juridica-cu-cristi-danilet/. Locurile sunt limitate.

 

Tinerii care doresc să se înscrie o pot face atât individual, cât și în grupuri, de asemenea, invităm profesorii să participe la lecția de educație juridică împreună cu elevii. Participanții sunt rugați să se înscrie până joi seară (19 septembrie 2019), deoarece locurile sunt limitate, astfel, în cazul în care vor fi mai multe solicitări de participare, organizatorii vor avea timpul necesar pentru a amenaja spațiul în așa fel încât să poată participa cât mai multe persoane, având grijă să le ofere o experiență de calitate.

 

Educație juridică în licee

 

În România, există 9.600 de legi aflate în vigoare, însă educația juridică lipsea cu desăvârșire. Datorită asociației „Voci pentru Democrație și Justiție”, profesorii au la dispoziție manuale gratuite și pot propune ca materie opțională Educația juridică. Mai multe informații puteți afla și de pe site-ul: vedemjust.ro.

 

Judecătorul Cristi Danileț s-a implicat cu succes în zeci de proiecte de educație juridică și de etică la nivel național. Susține seminarii, predă cursuri și lecții pentru tineri. Este invitat frecvent să vorbească în cadrul evenimentelor dedicate adolescenților și la întâlniri cu liceeni. Este autorul manualului „Educație juridică pentru liceeni”, aflat la 3-a ediție.

 

Educaţia Juridică poate fi predată ca opţional în orice liceu, la propunerea profesorilor. Manualul de educație juridică este disponibil în format electronic pe site-ul vedemjust.ro sau pe site-ul autorului: cristidanilet.ro, iar programa materiei poate fi descărcată de pe site-ul educatiajuridica.ro.

 

Asociația AMPER

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare